EXCLUSIV Afacere cu drepturi litigioase de a cumpăra, la sub jumătate de preț, acțiuni Petrom ale statului: Preluate de la mii de foști salariați ai companiei. Nume notorii

EXCLUSIV Afacere cu drepturi litigioase de a cumpăra, la sub jumătate de preț, acțiuni Petrom ale statului: Preluate de la mii de foști salariați ai companiei. Nume notorii

Emicristea | Dreamstime.com

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 5 mai 2022

O firmă înființată toamna trecută la Craiova și printre acționarii căreia, toți români, sunt și nume notorii ale pieței de capital autohtone a preluat de la mii de foști salariați ai OMV Petrom drepturi litigioase de a cumpăra acțiuni ale producătorului de țiței și gaze, din participația la companie a statului român, la mai puțin de jumătate din prețul actual de piață al titlurilor, demers pentru care a atras finanțări și de la investitori externi specializați în recuperări de creanțe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Scopul declarat al firmei, Petro Active Investments, este de a obliga Guvernul la tribunal să pună în aplicare decizia definitivă din urmă cu 3 ani, din 8 mai 2019, a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care a impus atunci Executivului să respecte legislația de privatizare a Petrom din 2003 și să le vândă celor care au fost salariați ai companiei în perioada octombrie 1997 – septembrie 2004 acțiuni la OMV Petrom la prețul la care a cumpărat atunci grupul austriac OMV, de 0,2165 lei/titlu, în limita totală a 8% din capitalul social.

Guvernul nu și-a îndeplinit nici până în prezent obligația.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori

Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6389% din compania petrolieră, controlată de austrieci cu 51,0105%. OMV Petrom a terminat primele 3 luni din 2022 cu cel mai mare profit net trimestrial din istorie, de 1,75 miliarde lei.

În decembrie 2019, ministrul de acum al Energiei, Virgil Popescu, atunci ministru al Economiei, declara că sunt unele nelămuriri cu privire la decizia ÎCCJ.

VIDEO Trupele rusești iau cu asalt combinatul Azovstal din Mariupol. Batalionul Azov cere evacuarea de urgență a civililor CITEȘTE ȘI VIDEO Trupele rusești iau cu asalt combinatul Azovstal din Mariupol. Batalionul Azov cere evacuarea de urgență a civililor

"Am primit (Ministerul – n.r.) de la Secretariatul General al Guvernului, dar nu am fost parte în proces. SGG a fost parte în proces și am cerut să ceară lămurire de dispozitiv. Adică 8% din care capital, capitalul la privatizare sau care capital? Capitalul la privatizare diferă față de capitalul actual și mai sunt niște întrebări acolo pe care trebuie să le lămurească instanța. Una e să fie 8% de atunci și una e să fie 8% de acum. Care salariați, la data privatizării sau cei de acum? La ce preț? Pentru că din capitalul de atunci e un anume preț pe acțiune, dacă e cel de acum, e alt preț pe acțiune", spunea atunci ministrul.

Tot în decembrie 2019, la Guvern a avut loc o întâlnire pe această temă între avocații unora dintre foștii salariați Petrom îndreptățiți să primească acțiuni și reprezentanți ai SGG, precum și ai ministerelor Energiei și Justiției. Ulterior, în ianuarie 2020, SGG a formulat către ÎCCJ o solicitare de lămurire a deciziei. Informațiile despre dosar nu mai sunt în prezent disponibile pe site-ul ÎCCJ.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

În prezent, acțiunile OMV Petrom se tranzacționează la Bursa de Valori București (BVB) la cotația de 0,48 lei/titlu, de 2,2 ori mai mare decât cea de la privatizare. Astfel, teoretic, potrivit calculelor Profit.ro, cineva care ar cumpăra acum un pachet de 8% din acțiunile OMV Petrom la prețul de 0,2165 lei și l-ar vinde apoi cu 0,48 lei ar face un profit de aproape 120 milioane lei (diferența dintre costul de achiziție de 981 milioane lei și suma încasată de 2,175 miliarde lei, la prețurile menționate). 

Procesul finalizat în 2019, prin care Executivul a fost obligat definitiv "să adopte o hotărâre de guvern (…) în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom SA, până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare", a fost intentat (și câștigat) de peste 23.000 de foști salariați ai companiei. În instanță, Guvernul s-a apărat cu argumentul că "instanțele nu se pot substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept recunoscut de lege, iar singura autoritate în măsură să adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul pe care îl va aprecia ca fiind oportun pentru adoptarea acesteia".

Putin a ordonat represalii economice ca răspuns la sancțiunile „neprietenoase” ale Occidentului. Ce prevede decretul liderului de la Kremlin CITEȘTE ȘI Putin a ordonat represalii economice ca răspuns la sancțiunile „neprietenoase” ale Occidentului. Ce prevede decretul liderului de la Kremlin

Petro Active Investments le-a propus foștilor salariați încheierea de contracte de asociere în participație și de cesiune, prin care să îi cedeze drepturile de a cumpăra acțiuni OMV Petrom de la stat la preț redus, în schimbul a 50% din profitul viitor înregistrat din vânzarea acestor acțiuni.

"Petro Active oferă posibilitatea obținerii drepturilor fără ca persoana îndreptățită să fie nevoită să contribuie financiar și să suporte cheltuieli de consultanță, onorarii avocațiale și alte cheltuieli aferente procesului de executare silită. Până în prezent, am încheiat contracte cu peste 6.000 de persoane îndreptățite", au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Petro Active Investments.

FOTO Berea la cutie \ CITEȘTE ȘI FOTO Berea la cutie "Beer for Bombs", lansată în sprijinul Ucrainei

Firma a estimat că fiecare fost salariat ar avea dreptul să cumpere 61.200 de acțiuni OMV Petrom la prețul de 0,2165 lei/titlu, cu un cost de 13.314 lei. Vândute la 0,48 lei, aceste acțiuni ar aduce încasări de 29.376 lei și, deci, un profit de 16.062 lei, din care fostul angajat Petrom ar lua 8.031 lei.

Mai mult, firma s-a angajat să le plătească aproape pe loc tuturor celor care au încheiat astfel de contracte, respectiv la 10 zile de la semnare, un avans fix nerestituibil de 1.000 de lei din potențialul profit viitor. "Plata avansului se face imediat ce contractele sunt recepționate și verificate la sediul nostru. Plățile se fac în contul Poștei Române, în termenele stabilite, iar mai departe banii sunt trimiși acasă la persoanele care au cesionat. Există și cazuri când plătim direct în contul persoanelor îndreptățite, dacă avem instrucțiuni în acest sens la momentul semnării. Suntem la zi cu toate aceste plăți", arată cei de la Petro Active Investments.

Constanța pregătește un mega-proiect imobiliar. O parte dintre proprietari vor fi expropriați CITEȘTE ȘI Constanța pregătește un mega-proiect imobiliar. O parte dintre proprietari vor fi expropriați

Decizia ÎCCJ din 8 mai 2019 prevede și că Guvernul trebuie să plătească penalități de 1.000 de lei pe zi, pentru fiecare zi de întârziere a ducerii la îndeplinire a obligației impuse de instanța supremă, de a emite HG-ul de vânzare către foștii salariați a acțiunilor OMV Petrom.

Marketingul Petro Active Investments a explicat că, potrivit legislației românești în vigoare, penalitățile de 1.000 de lei pe zi sunt datorate de stat nu la modul general, pentru întregul dosar, ci fiecărui reclamant din proces în parte. Cum au trecut circa 1.000 de zile de la decizia ÎCCJ, aceștia ar avea dreptul fiecare la penalități de circa 1 milion de lei. Contractele propuse de Petro Active Investments prevăd că salariații ar urma să încaseze "30% din profitul rezultat în urma încasării penalităților". 

ULTIMA ORĂ Un microfon a fost găsit în biroul lui Raed Arafat. Ministrul de Interne confirmă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Un microfon a fost găsit în biroul lui Raed Arafat. Ministrul de Interne confirmă

Dacă interpretarea juridică a firmei este confirmată de instanța de judecată, Guvernul ar trebui să plătească în total celor 23.000 de reclamanți care l-au "bătut" în justiție, sub formă de penalități, fabuloasa sumă de 23 miliarde lei – adică echivalentul a aproape 2% din PIB-ul României pe anul trecut, de 1.182 miliarde lei, conform datelor INS.

Oricum, pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, Guvernul trebuie obligat în justiție, prin executare silită, să respecte decizia ÎCCJ din 2019, adică să emită HG-ul cu condițiile de vânzare a până la 8% din acțiunile OMV Petrom, după care să le vândă efectiv, plus să plătească penalitățile de întârziere. Petro Active Investments s-a obligat prin contractele încheiate cu foștii salariați Petrom să se ocupe de tot ceea ce înseamnă proceduri juridice intentate și derulate în acest scop și să suporte costurile acestora, iar după eventualul succes în instanță – să cumpere acțiunile OMV Petrom de la stat la preț redus, după care să le vireze foștilor salariați Petrom jumătate din diferența dintre prețul de piață de la acel moment și prețul redus de achiziție, plus 30% din profitul rezultat din penalitățile plătite de Guvern. Întregul demers poate dura.

Percheziții la un român din Marea Britanie suspectat de implicare în recentele atacuri informatice asupra unor site-uri din România revendicate de gruparea pro-rusă Killnet CITEȘTE ȘI Percheziții la un român din Marea Britanie suspectat de implicare în recentele atacuri informatice asupra unor site-uri din România revendicate de gruparea pro-rusă Killnet

Pe de altă parte, avocații unora dintre foștii salariați Petrom care au câștigat procesul cu Guvernul în 2019 i-au sfătuit pe aceștia să aștepte ca Executivul să emită HG-ul de vânzare a acțiunilor și normele de aplicare a acestuia, întrucât sunt deja pe rol dosare de punere silită în executare a deciziei ÎCCJ.

"Referitor la eventuale oferte de cesionare/vânzare a acțiunilor pe care urmează să le dobândiți în urma emiterii hotărârii de guvern potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, vă recomandăm să așteptați emiterea hotărârii anterior menționate și a normelor de punere în aplicare a acesteia, numai așa putându-se cunoaște valoarea reală a drepturilor dvs. După mulți ani de așteptare și obținerea acestei decizii prin care Guvernul României într-un final este obligat să emită această hotărâre, vă sfătuim să luați decizia corectă. Nu în ultimul rând, vă reamintim că, prin intermediul cabinetelor noastre, sunteti reprezentați în dosarul de executare nr. 133/2019 împotriva Guvernului", le transmiteau avocații Luiza Stănciulescu și Ion Stănescu celor peste 6.000 de clienți ai lor în noiembrie 2021.

OMV a finalizat vânzarea benzinăriilor din Germania pentru 485 de milioane de euro CITEȘTE ȘI OMV a finalizat vânzarea benzinăriilor din Germania pentru 485 de milioane de euro

Cei doi au revenit cu mesaj către clienți la sfârșitul lunii martie anul acesta: "Cabinetele de avocați Stănescu Ion Liviu și Stănciulescu Luiza nu sunt implicate în acțiunea de strângere de semnături, colectare cărți de identitate și extrase de cont care vizează cesiunea acțiunilor și penalități. Atenție pe cine mandatați și pentru ce mandatați prin semnarea tabelelor. Reamintim că până în acest moment nu există Hotărâre de Guvern prin care să se stabilească procentul de acțiuni ce vor reveni salariaților Petrom și, evident, normele de aplicare a acestei Hotărâri. Această informare vine în interesul clienților reprezentați de cabinetele noastre".

Începând din 2019, la instanțe au fost înregistrate mai multe acțiuni de executare silită a Guvernului în această speță, unele fiind pe rol și în prezent. În niciuna însă nu a fost obținută deocamdată vreo decizie definitivă favorabilă foștilor salariați Petrom.

Dezgheț major în relațiile dintre Bulgaria și România, cu proiecte de transport și energetice – presa de la Sofia CITEȘTE ȘI Dezgheț major în relațiile dintre Bulgaria și România, cu proiecte de transport și energetice – presa de la Sofia

Petro Active Investments spune că pe 8 mai 2022 se împlinesc 3 ani de la decizia ÎCCJ, moment în care drepturile câștigate în instanță de salariați se prescriu.

"În cazul în care nu se întreprind demersurile juridice necesare de executare până la data de 8 mai 2022, dreptul de punere în aplicare a deciziei 2370/08.05.2019 se va pierde. În cazul demarării executării, dacă Guvernul nu publică Hotărârea, se acționează pentru recuperarea penalităților și a altor daune, iar dreptul de punere în aplicare a deciziei 2370/08.05.2019 nu se pierde, deoarece termenul de prescripție se întrerupe", le-a transmis firma foștilor salariați OMV Petrom.

CONFIRMARE Comisia de Prognoză a revizuit în scădere semnificativă, la 2,9%, estimarea de creștere a economiei românești în 2022 CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Comisia de Prognoză a revizuit în scădere semnificativă, la 2,9%, estimarea de creștere a economiei românești în 2022

Răspunsul adresat Profit.ro pe acest subiect: "Termenul de prescriptie inițial se împlinește într-adevăr la data de 8 mai 2022, însă datorită perioadei de urgență COVID de două luni, părerea unanimă a avocaților noștri este că termenul final este 8 iulie 2022. După data de 8 mai, riscurile juridice sunt mai mari și cheltuielile noastre vor fi mai mari, dar în practica UE, precum și în practica națională, termenele de prescripție au fost întârziate cu două luni în toate situațiile civile și administrative".

Compania spune că a demarat deja procedurile de executare silită a Guvernului și că va finaliza trimiterea dosarelor către executori până la sfârșitul săptămânii: "Trimitem câte un dosar pentru fiecare persoană îndreptățită. Cu mici excepții, cererile de executare silită din primul lot au fost deja aprobate de instanțele competente".

UE mizează pe Africa pentru a înlocui importurile de gaze rusești CITEȘTE ȘI UE mizează pe Africa pentru a înlocui importurile de gaze rusești

Conform portalului instanțelor, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 erau înregistrate, la finalul zilei de 3 mai 2022, circa 200 de cereri de executare silită formulate de Petro Active Investments în numele foștilor salariați Petrom. În câteva, firma a primit decizii defavorabile în primă instanță, pe care însă le poate ataca cu apel.

"Până la acest moment, Petro Active a investit deja câteva milioane de euro (în aceste demersuri – n.r.) și estimatul este că vom depăși suma de 40 de milioane până la momentul finalizării executărilor silite, numai costuri operaționale și de reprezentare legală. Pentru achiziția acțiunilor, la suma investită se mai adaugă aproximativ 60 de milioane de euro. Toate sumele investite până în acest moment reprezintă capital atras de la acționarii societății. Pentru completarea necesarului financiar, am încheiat recent contracte de finanțare cu investitori externi, specializați în finanțarea acestor cazuri de litigii pentru recuperare de creanțe", au precizat reprezentanții companiei.

ExxonMobil, după tranzacția cu Romgaz: Investițiile noastre în Neptun Deep vor crește producția de gaze naturale în România și Uniunea Europeană CITEȘTE ȘI ExxonMobil, după tranzacția cu Romgaz: Investițiile noastre în Neptun Deep vor crește producția de gaze naturale în România și Uniunea Europeană

Acționarii Petro Active Investments, înființată la Craiova în septembrie 2021, sunt în prezent, conform datelor termene.ro, Luciana Rădulescu (42,2% din capital), Leonida Turbatu (24,66%), Elisei Crăciun (11,1%), Irina Șerban (4,44%), George Stoica (4,44%), Carla-Ioana Ciulineț (3,33%), Adrian Andrici (2,22%), Voica Constantinescu (2,22%), Bogdan Ocroteală (2,22%), BRK Financial Group (2,22%), Ioana Drăgan (0,73%) și Daniel Chiș (0,22%).

Administratorii companiei sunt avocatul craiovean Silviu Balaci, Leonida Turbatu și Elisei Crăciun.  

Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare. Vin oferte inclusiv din Coreea de Sud și Israel CITEȘTE ȘI Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare. Vin oferte inclusiv din Coreea de Sud și Israel

Cei mai mari acționari, Luciana Rădulescu și Leonida Turbatu (aproape 67%, cumulat), cel de-al doilea fiind și administrator, sunt din Craiova, unde au calitatea de asociați și/sau administratori la mai multe societăți comerciale.

Elisei Crăciun din București (11,1% și administrator) este din 2007 director general al companiei IT locale Green Light Grup (IT Green Light), controlată de un vehicul juridic înregistrat în Canada și care a dezvoltat o soluție de eficientizare a consumului de combustibil implementată și de OMV Petrom la nivelul diviziei sale de explorare și producție. Anterior (2002-2007), el a condus și a fost și acționar la Romanian Soft Company, producătoarea sistemului informatic medical Hipocrate, firmă înființată în 2001 de către fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu.

Rusia, dată afară și din fotbal CITEȘTE ȘI Rusia, dată afară și din fotbal

Irina Șerban (4,44%) este administrator la Grup Șerban Holding, compania agribusiness din Bacău controlată și condusă de Nicolae Șerban și listată anul acesta pe platforma AeRO a Bursei de Valori București (BVB).

George Stoica (4,44%) a deținut și condus mai multe firme în București și Giurgiu și a fost, în 2009-2010, consilier personal al secretarului de stat din Ministerul Dezvoltării de atunci, Ioan Andreica.

Șeful E.ON: Germania trebuie să fie pregătită pentru întreruperi majore în aprovizionarea cu gaze rusești în orice moment CITEȘTE ȘI Șeful E.ON: Germania trebuie să fie pregătită pentru întreruperi majore în aprovizionarea cu gaze rusești în orice moment

Carla-Iuliana Ciulineț (3,33%) lucrează de aproape 25 de ani la A&D Pharma Group, unde a fost pe rând director de trezorerie (1998-2001), director financiar (2002-2005) și director al auditului intern, din 2006 încoace.

Câte 2,22% din Petro Active Investments SA dețin investitorul și dezvoltatorul imobiliar bucureștean Voica Constantinescu, care are în portofoliu proiecte precum Virtuții Residence sau New Mogoșoaia Residence, precum și Bogdan Ocroteală din Craiova, care a controlat și administrat firma Europrotect SRL.

Kindle va accepta cărți în format ePub CITEȘTE ȘI Kindle va accepta cărți în format ePub

Cele mai notorii nume de pe lista de acționari sunt casa de brokeraj BRK Financial Group din Cluj-Napoca, una dintre cele mai active de la Bursa de Valori București, și investitorul imobiliar și bursier Adrian Andrici, acționar semnificativ la BRK, Impact Developer&Contractor sau Altur și finanțator al clubului de fotbal CSU Craiova. BRK Financial Group și Andrici dețin fiecare, de asemenea, câte 2,22% din Petro Active Investments SA.

Cele mai mici participații la firmă sunt cele deținute de avocata din București Ioana Candida Drăgan (0,73%) și de Daniel-Florin Chiș (0,22%), asociat cu jumătate din capital la compania de IT Logic Software SRL.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni omv petrom salariati 8%
vanzare actiuni omv petrom catre salariati
privatizarea petrom
cotatie actiuni omv petrom
drepturi litigioase
profit dividende omv petrom