EXCLUSIV SIF Moldova, obligată de instanță să restituie Asociației Investitorilor bani executați greșit, din fonduri europene

EXCLUSIV SIF Moldova, obligată de instanță să restituie Asociației Investitorilor bani executați greșit, din fonduri europene
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 ian 2017

Judecătoria Sectorului 3 București a obligat printr-o decizie SIF Moldova să returneze suma de aproximativ 14.500 de lei către Asociația Investitorilor pe Piața de Capital, reprezentând cheltuieli de judecată pentru procese la Tribunalul Bacău privind operațiunea de consolidare a valorii nominale. Dintr-o eroare, Raiffseisen Bank executase silit nu Asociația, ci un proiect derulat de aceasta cu fonduri europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Seria proceselor dintre SIF Moldova (SIF2) și Asociația Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC) se prelungește în justiție. Miercuri Asociația a obținut câștig de cauză într-un proces pentru restituirea unor sume reprezentând cheltuieli de judecată ale SIF Moldova din procesele de la Bacău, din cursul anului trecut, privind consolidarea valorii nominale a acțiunii. Instanța a constatat că acestea au fost executate greșit.

Judecătoria Sectorului 3 București obligă SIF Moldova la restituirea a 2 sume de câte 7.260 de lei pe care, dintr-o eroare a Biroului Executorului Judecătoresc Samoilă Liliana Minodora și a Raiffeisen Bank, fuseseră trase dintr-un cont care nu aparținea Asociației, cu unui proiect derulat de aceasta cu fonduri europene.

Poprirea din bani europeni fusese realizată în luna iulie, în baza unei decizii prin care Asociația Investitorilor era obligată la plata unor cheltuieli de judecată pentru 2 procese pierdute la Tribunalul Bacău, unde aceasta a atacat hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor de la SIF Moldova, din 13 ianuarie 2016, privind majorarea de 25 de ori a valorii nominale a acțiunilor cu simbolul SIF2.

EXCLUSIV Maximum 5.000 de lei, prețul plătit de Asociația Investitorilor pentru a bloca operațiunea de consolidare a acțiunilor SIF Moldova CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Maximum 5.000 de lei, prețul plătit de Asociația Investitorilor pentru a bloca operațiunea de consolidare a acțiunilor SIF Moldova

Judecătoria a admis contestația la executare formulată de AIPC, precum și cererea de întoarcere a executării silite, dispunând ca SIF Moldova să returneze aproximativ 14.500 de lei către Asociația Investitorilor.

Ecoul unui război de anul trecut

Procesul care a primit hotărârea de miercuri, atacabilă cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, este unul rezidual dintr-o confruntare în justiție între AIPC și SIF Moldova pe tema consolidării valorii nominale a acțiunii. Deși a pierdut ambele demersuri inițiate la Tribunalul Bacău, Asociația a reușit să împiedice acțiunea SIF Moldova, pe care o denunța drept o veritabilă „expropriere” a acționarilor împroprietăriți cu așa-numitele pachete de acțiuni reziduale, dobândite prin programul de privatizare în masă de mai bine de 20 de ani.

Suma de 14.500 de lei – executată greșit din fonduri europene – și care ar urma să fie obținută pe alte căi de SIF Moldova, reprezintă costul plătit de Asociația Investitorilor pe Piața de Capital pentru a împiedica derularea unei operațiuni de piață pe care, finalmente, chiar reglementatorul Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a respins-o.

ASF a respins prospectul redactat pentru consolidarea valorii nominale a acțiunii emise de SIF Moldova CITEȘTE ȘI ASF a respins prospectul redactat pentru consolidarea valorii nominale a acțiunii emise de SIF Moldova

Dacă SIF Moldova ar fi reușit consolidarea valorii nominale a acțiunii, majorarea fiind de 25 de ori, la 2,5 lei/acțiune, de la 0,1 lei/acțiune, multe dintre deținerile „reziduale” ar fi devenit subunitare, caz în care societatea ar fi urmat să restituie aport la capitalul social la valoarea nominală, de 8 ori sub prețul de piață, ceea ce ar fi echivalat cu o scoatere din acționariat al celor 5 milioane de împroprietăriți în programul de privatizare în masă în detrimentul celorlalți acționari.

AIPC a inițiat mai multe acțiuni la Tribunalul Bacău, însă a fost nevoie doar de prima dintre acestea –  care contesta numai înregistrarea la Registrul Comerțului Bacău a hotărârii AGEA și publicarea ei în monitorul oficial – pentru ca operațiunea de piață programată pentru primăvară să fie „trântită”. Deși procesul a fost pierdut de Asociație, aceasta a reușit, pe căi procedurale, să împingă termenele până acolo unde decizia finală în favoarea SIF Moldova a venit abia într-un moment în care operațiunea de piață deraiase din calendarul inițial.

Ulterior, SIF Moldova a mai obținut într-o Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor din 25 aprilie votul pentru o astfel de consolidare a valorii nominale, însă încercarea din toamnă s-a lovit de o respingere de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Vicepreședintele instituției, Mircea Ursache, afirmase că aceasta nu are un temei legal în actualul cadru normativ al pieței de capital. „Nu va exista vreo propunere a Consiliului ASF cu privire la consolidarea valorii acțiunilor până când ea nu va fi reglementată de legislația primară”, afirmase acesta într-o conferință pe teme bursiere.

viewscnt
Afla mai multe despre
sif moldova
aipc
asf
bursa
bvb
raiffseisen bank