Fondurile de pensii NN și Allianz, în acționariatul Electroalfa cu dețineri agregate de aproape 50 milioane euro CONFIRMARE

Alături de BERD, fondurile de pensii administrate NN și Allianz au depășit pragul unor participații de 5% la producătorul de echipamente Electroalfa.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Fondurile de pensii NN și Allianz, în acționariatul Electroalfa cu dețineri agregate de aproape 50 milioane euro CONFIRMARE

Sursa foto: Electroalfa

Electro-alfa Internațional (EAI) a notificat investitorii de pe bursă asupra unor dețineri ale investitorilor instituționali. Este vorba de jucătorii cei mai importanți din piața fondurilor de pensii și confirmă datele furnizate de Profit.ro încă de la finalul primei zile de subscriere a ofertei publice primare.

“Când reprezentanții Allianz și NN vin la întâlnirea cu investitorii, e clar că oferta se va închide“, spunea un manager de fond într-o discuție la acel moment în care Profit.ro a indicat și prezența reprezentantului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), mutare în acționariat confirmată mai devreme.

Transilvania Broker de Asigurare – profit net semnificativ ameliorat CITEȘTE ȘI Transilvania Broker de Asigurare – profit net semnificativ ameliorat

Fondurile NN au o deținere de 11,40 milioane de acțiuni cu simbolul EAI, reprezentând 6,05% din capitalul social al emitentului. La utlima cotație de închidere de pe bursă a companiei cu 2 zile de prezență în ringul bursier, de 10,90 lei/acțiune, valoarea pachetului deținut se ridică la 124,33 milioane lei (24,36 milioane euro). Cea mai mare parte a acestuia, respectiv 5,64% din titluri sunt concentrate la fondul de la Pilonul II de pensii, administrat privat cu contribuții obligatorii.

Pe de altă parte, Allianz are o participație de 10,64 milioane acțiuni, echivalent cu 5,65% din totalul titlurilor și cu o valoare de 116,03 milioane lei (22,73 milioane euro).

Față de momentul intrării cu un preț de 8,8500 lei/acțiune, al ofertei Electroalfa, cele 2 fonduri de pensii au deja un randament de 23,16% la emitentul care având un free-float de 35% are perspective să ajungă în indicele BET și care deja în ringul de la BVB a dobândit o capitalizare bursieră de 2,05 miliarde lei (402,65 milioane euro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2380 +0.0027+0.05 %
1 USD4.5124 -0.0070-0.15 %
1 GBP6.0600 -0.0046-0.08 %
1 CHF5.6891 +0.0078+0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite