Fostul ambasador al SUA Mark Gitenstein demisionează de la Fondul Proprietatea

Fostul ambasador al SUA Mark Gitenstein demisionează de la Fondul Proprietatea
scris 20 dec 2021

După 7 ani și jumătate în board-ul Fondului Proprietatea, fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii părăsește emitentul de la cota Bursei de Valori București. În vară, numele său a fost avansat ca ambasador al SUA la Uniunea Europeană.

Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA în România, și-a dat demisia din Comitetul Reprezentanților Fondului Proprietatea (FP), aceasta intrând în vigoare de la data de 18 decembrie. Compania de administrare a Fondului, Franklin Templeton, notifică piața că va începe demersurile pentru recompletarea boardului.

Procedura pentru propunerea unui candidat și documentația necesară vor fi publicate la sau în jurul datei de 24 februarie 2022, când Administratorul Fondului va publica raportul curent pentru convocarea adunărilor generale anuale ale acționarilor.

Acțiunile companiei Softbinator Technologies, cu ambiții de expansiune în America, ajung pe bursă la un preț cu 10% peste cel al plasamentului privat. Capitalizare de 66 milioane lei CITEȘTE ȘI Acțiunile companiei Softbinator Technologies, cu ambiții de expansiune în America, ajung pe bursă la un preț cu 10% peste cel al plasamentului privat. Capitalizare de 66 milioane lei

Mark Gitenstein, ambassador al Stetelor Unite ale Americii la București în anii 2009-2012, a intrat în boardul Fondului Proprietatea în aprilie 2013, la doar câteva luni după încetarea mandatului său diplomatic. Ultima reconfirmare de către acționari a lui Gitenstein data din septembrie 2019.

În luna iulie, președintele SUA Joe Biden, îl numise pe Gitenstein, fost collaborator al său de lungă durată, în poziția de ambassador al SUA la UE. Gitenstein așteaptă confirmarea Senatului American unde democrații dețin majoritatea, dar republicanul Ted Cruz a întârziat procedurile de audiere.

CONFIRMARE O legendă a industriei din Cluj și-a vândut imobilele. \ CITEȘTE ȘI CONFIRMARE O legendă a industriei din Cluj și-a vândut imobilele. "A murit, urmează blocuri." Terenul - lângă centrul de afaceri Liberty Technology Park, clădit pe locul fabricii de mobilă, a doua mare tranzacție din oraș

Avocat de profesie, Mark Gitenstein a fost timp de 17 ani consilierul democrat al Comisiei judiciare a Senatului, unde a devenit un apropiat al lui Joe Biden, care conducea această instanță.

El a lucrat în special cu viitorul președinte al SUA într-un moment cheie al carierei sale - respingerea de către Senat a lui Robert Bork, candidat ultraconservator la Curtea Supremă.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
bvb
bursa
mark gitenstein
franklin templeton
joe biden
sua