Lansat în urmă cu aproape doi ani, Ford Puma electric a crescut pas cu pas și și-a depășit adversarii în 2026, reușind să înregistreze o creștere de 114% față de primul an de existență pe piață, cu un volum total de 28.400 unități livrate în intervalul ianuarie – septembrie, conform datelor privind înmatriculările analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Puma a depășit liderul anterior din segementul electric B-SUV, Hyundai Kona, care a fost pentru mai mulți ani cel mai popular model la dimensiunile subcompacte.
Pe locul trei a se află în acest moment Opel Frontera, care folosește noua platformă Smart Car de la Stellantis, aceeași regăsită și sub Cotroen C3 Aircross și Fiat Grande Panda. Modelul german a cunoscut de asemenea o ascensiune puternică în ultimul an, beneficiind de un design atrăgător și de reputația mărcii germane.
Alte două modele cu un puternic impact în segment, lansate în ultimul an, sunt Kia EV2 și Renault 4, ambele cu aproximativ 23.000 de unități livrate în intervalul analizat.
În urma lor se mai află, cu volume ceva mai mici, Citroen C3 Aircross, Peugeot 2008, Toyota Urban \cruiser, BYD Atto 2 și Jaecoo 5, ultimele două fiind modelele chinezești cele mai populare din acest segment care pare că a generat o cerere foarte mare din partea europenilor.
Ford Puma rămâne în continuare unul dintre cele mai vândute SUV-uri de segment B din Europa pe toate categoriile de propulsie, ba chiar urcă în Top 3 pentru prima dată, depășind Dacia Duster (locul 4).
În primele nouă luni ale anului, modelul produs la Craiova a livrat 112.800 exemplare în Europa, fiind depășit doar de Toyota Yaris Cross, noul lider al segmentului, și Peugeot 2008, în timp ce Duster a livrat 106.800 exemplare, având din păcate și cea mai mare scădere a vânzărilor din segment, în condițiile în care toate modelele din top 10 au avut scăderi în acest an, cu excepția lui Citroen C3 Aircross.
Ponderea înregistrată de motorizările complet electrice în segmentul B-SUV a crescut simțitor în acest an, la 14%, față de mai puțin de 7%, în urmă cu un an, cu un avans al volumului vândut de 122%. Cota de piață cea mai mare rămâne în dreptul motoarelor cu benzină, 55%, chiar dacă acestea s-au contractat cu -6%.
Ford Puma a fost actualizat la începutul acestui an, primind o baterie optimizată, care oferă acum una dintre cele mai mari autonomii din segment, 417 km WLTP, dar și noi tehnologii de asistență, cum este sistemul de conducere fără mâini, BlueCruise, utilizabil pe autostrăzile special desemnate din Europa.
De asemenea, un upgrade la sistemul audio, B&O Premium, și funcțiile Premium Connectivity pentru servicii de streaming, jocuri și funcții de karaoke sau Connected Navigation, care utilizează date bazate pe cloud pentru a ajuta șoferii să evite aglomerația, au fost adăugate standard sau opționale.






















