FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 3 oct 2023

După ce a finanțat renovarea unui amfiteatru din Academia de Studii Economice, Bursa de Valori București va da numele acestei săli de curs.

Urmărește-ne și pe Google News

MetLife Stadium în New York, Wells Fargo Arena în Philadelphia, Allianz Arena în Munchen, AT&T Stadium în Dallas, Rogers Arena în Edmonton sunt câteva din cazurile cunoscute  în care, contra-cost,o franciză de business împrumută numele pentru o arenă sportivă, contribuind la notorietatea mărcii.

FOTO Hidroelectrica a suspendat aplicația de mobil după doar o zi CITEȘTE ȘI FOTO Hidroelectrica a suspendat aplicația de mobil după doar o zi

Într-o formulă oarecum similară, Bursa de Valori București are acum propriul său amfiteatru în cadrul Academiei de Studii Economice.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Denumirea este pentru sala de cursuri la a cărei renovare BVB a contribuit cu finanțarea.

Fondul Proprietatea coboară la cea mai redusă valoare din istoria sa CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea coboară la cea mai redusă valoare din istoria sa

Lucrările de peste vară au durat doar 2 luni, livrarea fiind în timp util, înainte de începerea primului semestru.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Nu este un caz singular, Sala vecină, cu numele academicianului Grigore Moisil, este "powered by OMV Petrom".

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Nu este numai o contribuție la procesul de educație, dar și o modalitate de a inocula încă din anii studenției viitorilor abnsolvenți ideea a că pot lucra în domeniul bursier.

Alex Filip, Managing Partner la biroul din București al McKinsey - recrutat de Purcari pentru postul de director general adjunct, iar din ianuarie 2025 poate deveni director general CITEȘTE ȘI Alex Filip, Managing Partner la biroul din București al McKinsey - recrutat de Purcari pentru postul de director general adjunct, iar din ianuarie 2025 poate deveni director general

"Ne interesează foarte mult să activați în această industrie când absolviți", a spus la evenimentul de ianugurare a anului universitar Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori București.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

El spune, de asemenea, că interacțiunea cu bursa va fi bună și pentru cei care doresc să devină antreprenori și vor putea să-și găsească pe piața de capital sursele de finanțare.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Sala de curs este rtenovată în așa fel încât să corespundă cerințelor practice. Nicolae Moroianu, prodecan la Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată și carieră lungă în brokerajul românesc, spune că peste vară a asigurat o veritabilă dirigenție de șantier pentru a se asigura că amfiteatrul este foarte bun din perspectiva studenților.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Încrederea că studenți vor veni spre bursă a fost exprimată și de către președintele Consiliului BVB, Radu Hanga.

Banca Transilvania vizează lansarea de obligațiuni cu valoare de până la 1,5 miliarde euro în următorii 5 ani. Societatea vine cu dividende CITEȘTE ȘI Banca Transilvania vizează lansarea de obligațiuni cu valoare de până la 1,5 miliarde euro în următorii 5 ani. Societatea vine cu dividende

Acesta observă că sunt tot mai mulți absolvenți de instituții de studii superioare aleg să rămână în România.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Bursa de Valori Bcuurești a acordat, cu acest prilej o diplomă rectorului ASE, Nicolae Istudor.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Bursa de Valori București nu este singura entitate care a contribuit la renovarea sălilor de curs. După un model similar, tot la etajul 1 al aripii dinspre strada Dorobanți mai sunt săli de curs cu nume acordate de Romgaz și de compania financiară Deloitte.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

Reprezentanți studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe.

FOTO Un amfiteatru din ASE poartă numele Bursei de Valori București. Reprezentanți ai studenților s-au angajat pentru colegii lor că aceștia nu vor mâzgâli băncile nou-nouțe

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
ase
bursa
adrian tanase
radu hanga