GRAFIC Acțiunile OMV Petrom aduc în teritoriu negativ indicii de la BVB

GRAFIC Acțiunile OMV Petrom aduc în teritoriu negativ indicii de la BVB

Sursa foto: dreamstime.com

scris 2 mar 2021

Într-o ședință în care 6 din cele mai tranzacționate 7 acțiuni au închis „pe verde”, declinul titlurilor celei mai mari companii petroliere românești, OMV Petrom, au tras în jos întreaga piață.

Indicele S&P500 de la New York Stock Exchange s-a menținut în zona de 3.900 de puncte, conservând cea mai parte a saltului de luni, însă la Bursa de Valori București climatul favorabil s-a răsfrânt aproape exclusiv în piața AeRO.

În a 2-a zi de prezență în ring, pe transferuri de 4,23 milioane lei, titlurile Agroland (AG) au crescut cu 3,77%, până la prețul de 22,00 lei/acțiune, care este deja de a aproape 5 ori mai ridicat decât cel al plasamentului privat derulat la sfârșitul anului trecut în vederea listării.

Profitul net generat de magazinul Cocor s-a prăbușit de aproape 4 ori în anul restricțiilor de pandemie CITEȘTE ȘI Profitul net generat de magazinul Cocor s-a prăbușit de aproape 4 ori în anul restricțiilor de pandemie

Un factor de apreciere încă și mai mare îl au titlurile Safetech Innovations (SAFE), care, după o explozie de 13,92% în sesiunea de astăzi, au ajuns la prețul de 36,00 lei/acțiune, unul de 9 ori mai mare decât prețul de 4,00 lei/acțiune al plasamentului privat inițial. Titlurile companiei de securitate cibernetică au adunat schimburi de 1,90 milioane lei.

Ziua a fost slabă prin prisma volumelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 30,11 milioane lei (6,17 milioane euro), cu o piață a certificatelor în regres și activitate redusă pe segmentul obligațiuni. Într-o zi fără tranzacții de tip deal, cele mai mari volume, în echivalent 4,97 milioane lei, s-au consemnat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au apreciat cu 0,70%, până la prețul de 2,1600 lei/acțiune.

Scăderi la toate capitolele din bilanț pentru Aerostar Bacău. Încă din noiembrie compania reclama șocul pandemiei pentru industria aeronautică CITEȘTE ȘI Scăderi la toate capitolele din bilanț pentru Aerostar Bacău. Încă din noiembrie compania reclama șocul pandemiei pentru industria aeronautică

La BVB, ziua a fost, însă, „roșie” sub impactul unui recul de 1,43%, până la prețul de 0,3785 lei/acțiune a titlurilor OMV Petrom (SNP) care au cumulat schimburi de 4,47 milioane lei. Indicele compozit BET Plus a pierdut 0,11%, indicele energetic BET-NG a coborât cu 0,83% și indicele reprezentativ BET s-a retras cu 0,14%, până la nivelul de 10.215,96 puncte unde, sub aspect tehnic, se află prins între mediile mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21) și, respectiv 55 de zile (EMA55), așa cumse vede pe graficul atașat. Acesta surprinde și faptul că piața a găsit un suport în retragerea Fibonacci de 23,6% aplicabilă impulsului de creștere de la cumpăna dintre ani.

GRAFIC Acțiunile OMV Petrom aduc în teritoriu negativ indicii de la BVB

Chiar și indicele financiar BET-FI a avut un declin de 0,16%, până la nivelul de 46.650,32 puncte, în pofida creșterii cu 0,63%, până la prețul de 1,5850 lei/acțiune a titlurilor Fondul Proprietatea (FP). Impasul cade în sarcina acțiunilor SIF, de la această categorie SIF Moldova (SIF2) notificând piața că a primit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avizul favorabil pentru schimbarea denumirii în Evergent Investments, în acord cu decizia Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 30 octombrie 2020.

Titlurile Sphera Franchise Group (SFG) au câștigat 0,33%, până la prețul de 15,40 lei/acțiune, pe transferuri de 3,81 milioane lei, însă se tranzacționează la aproximativ o treime față de maximele atinse imediat după listare, la sfârșitul anului 2017. Compania care operează lanțurile de alimentație publică Pizza Hut, Pizza Hut Delivery, KFC și Taco Bell a raportat pentru anul trecut o pierdere de 2,31 milioane lei, comparativ cu profitul net de 64,17 milioane lei din 2019, în contextul închiderilor intempestive din economie luate de guvernanți invocând pandemia noului coronavirus.

Titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au urcat cu 0,42%, până la prețul de 15,40 lei/acțiune, pe o activitate de 1,95 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
sphera franchise
agroland