Purcari – profit net în relativă stagnare în 2020

Purcari – profit net în relativă stagnare în 2020
scris 26 feb 2021

Producătorul de vinuri Purcari Wineries a depășit cu succes șocul închiderilor din industria HORECA și și-a majorat cu aproape un sfert vânzările în România, însă în ansamblu afacerile de anul trecut au fost apropiate de cele din 2019.

Purcari Wineries (WINE), ultimul nume major care s-a listat la cota Bursei de Valori București, a realizat în 2020 venituri de 203,36 milioane lei, cu 2,14% mai mari decât cele de 199,10 milioane lei din exercițiul financiar precedent, iar costul acestor vânzări a urcat cu 4,81%, la 104,97 milioane lei, de la 100,15 milioane lei. Cu puțin peste jumătate din aceste afaceri au fost realizate pe piața românească, unde comapnia a înregistrat o creștere de 24%.

Prin contrast, șocul epidemiei a condus la o scădere a vânzărilor în Republica Moldova, unde cea mai mare parte a desfacerilor este pe segmentul HORECA și în Duty Free. La fel, noul corovirus a tăiat cu 6% veniturile din Asia. Un avans al afacerilor este raportat pentru piațele din Polonia, Ucraina, Cehia și Slovacia.

Rezultatul global net atribuibil a urcat cu doar 1,70% la 47,34 milioane lei, de la 46,55 milioane lei. La 9 luni, câștigul net era de 25,59 milioane lei.

VIDEO&FOTO - Bursa vine cu o nouă „jucărie” - aduce o nouă platformă tehnologică de vizualizare a pieței în timp real. Grafice interactive, date privind cotațiile în adâncime, alerte de prețuri și portofolii virtuale CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO - Bursa vine cu o nouă „jucărie” - aduce o nouă platformă tehnologică de vizualizare a pieței în timp real. Grafice interactive, date privind cotațiile în adâncime, alerte de prețuri și portofolii virtuale

La data de 31 decembrie, activele totale ale Purcari erau de 382,88 milioane lei, cu 8,10% mai mari decât cele de 354,18 milioane lei de la sfârșitul anului 2019. În același interval de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 9,91%, la 159,37 milioane lei, de la 176,91 milioane lei.

În cadrul ofertei publice de listare din februarie 2018, dar și ulterior acesteia, Purcari, societate care îl are ca cel mai important acționar pe omul de afaceri Victor Bostan, a atras în acționariatul său dispersat mai mulți jucători instituționali precum canadienii de la Fiera Capital (fosta Charlemagne Capital), cehii de la Conseq, Franklin Templeton Investment Funds, Pavăl Holding deținută de fondatorii Dedeman și din Suedia fondul East Capital, dar și SEB SICAV, administrat de divizia de piețe de capital a grupului celebrei familii de bancheri Wallenberg. La ultimul preț de închidere de pe bursă, de 23,80 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 476,00 milioane lei (97,69 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari
bvb
bursa
east capital
seb management
fiera captal
conseq
paval holding