GRAFIC Bursa suferă un declin de peste 1%. Veștile privind taxa pe activele bancare, plafonarea prețului gazelor și noile prevederi privind Pilonul II de Pensii au venit abia după închiderea pieței

GRAFIC Bursa suferă un declin de peste 1%. Veștile privind taxa pe activele bancare, plafonarea prețului gazelor și noile prevederi privind Pilonul II de Pensii au venit abia după închiderea pieței

Sursa foto: Mikolaj64 / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 dec 2018

Într-un context agitat pe piețele internaționale și la Bursa de Valori București am consemnat o ședință “roșie”, vânzările survenind pe volume de 15,7 milioane euro. La finalul ședinței, Guvernul a anunțat măsuri radicale în domeniul fiscalității și energiei care ar urma să marcheze piața la acest final de an. „O creștere a fiscalității ar putea să prelungească această stare de spirit a investitorilor”, spune un broker.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Nu mai departe de săptămâna trecută părea că bursa locală va avea parte de un final de an liniștit caracterizat de oscilații modeste la nivelul indicilor și volume reduse, făcute doar de investitorii deja prezenți care voiau să facă ultimele retușuri ale portofoliilor. Nu a fost să fie. Piața a primit noi impulsuri atât din mediul intern, cu schimbări de ordin fiscal și politic, cât și din piețele financiare internaționale, unde asistăm la un nou puseu de vânzare.

Sesiunea de astăzi a fost în mod particular caracterizată de stres, indicii principali pierzând peste 1 procent. Simion Tihon, broker la Prime Transaction punctează faptul că pe nu mai puțin de 9 acțiuni de la cota Bursei de Valori București au fost deprecieri de peste 1%. „Cred că există un cumul de factori care au determinat scăderile de azi: discuțiile din presă privind noi taxe aplicabile companiilor din sectorul energetic și chiar bancar și corecțiile care au luat amploare pe piețele internaționale, corecții la care piața locală a fost aproape indiferentă în ultima perioadă”, a declarat acesta pentru Profit.ro.

Municipalitatea Timișoara ajunge cu plățile la zi pentru obligațiunile emise. În noiembrie avusese ratări de plată de 2,4 milioane lei CITEȘTE ȘI Municipalitatea Timișoara ajunge cu plățile la zi pentru obligațiunile emise. În noiembrie avusese ratări de plată de 2,4 milioane lei

Într-adevăr, neliniștea din piață față de volatilitatea climatului politic și fiscal a fost confirmată după închiderea ședinței, când ministrul Finanțelor Publice Eugen Teodorovici a comunicat o serie de măsuri pe care Guvernul le ia cu privire la sectorul bancar și energetic, foarte relevante pentru piața de capital. O taxă progresivă pe activele bancare, plafonarea prețului gazelor naturale la 68 de lei/MWh pentru o perioadă de 3 ani, taxe pe cifra de afaceri pentru societățile din energie și deschiderea posibilității contributorilor de a retrage banii din fondurile de pensii după un stagiu de cotizare de numai 5 ani sunt principalele mutări ale autorităților care nu vor rămâne fără efect pe bursa.

Investitorii deja tind să-și protejeze portofoliile într-un climat intern care a devenit tot mai dificil. „O creștere a fiscalității ar putea să prelungească această stare de spirit a investitorilor”, avertizează Tihon de la Prime Transaction.

Semnale tehnice negative

Piața deja se află pe un impuls negativ, care s-a accelerat astăzi. Indicele compozit BET Plus a pierdut 1,21%, iar indicele reprezentativ BET a coborât cu 1,24%, până la nivelul de 8.419,19 puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip a ieșit în forță din canalul ascendent pe care se afla înscris încă din luna iulie, ceea ce are conotații negative pentru piață. Mișcarea are un plus de credibilitate întrucât este de tip „two-bar breakdown”, cu 2 „lumânări” roșii consecutive și pe volume în creștere. Rulajul pieței de acțiuni a fost semnificativ de 73,12 milioane lei (15,73 milioane euro), arătând că vânzătorii au fost destul de activi.

GRAFIC Bursa suferă un declin de peste 1%. Veștile privind taxa pe activele bancare, plafonarea prețului gazelor și noile prevederi privind Pilonul II de Pensii au venit abia după închiderea pieței

Piața pare înscrisă cel puțin pentru atingerea obiectivului de preț dat de lățimea canalului, dar și a mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul, iar contextul noilor măsuri guvenamentale creează pretextul pentru un astfel de declin.

Nici piețele externe nu ajută. Circumstanțele sunt de aversiune la risc în piețele financiare internaționale. În Europa astăzi, cu excepția indicelui WIG20 de la Varșovia care a urcat cu 1,46%, restul închiderilor au fost negative pentru indicii principali și regionali: -0,77% pentru indicele Euro Stoxx 50, -1,06% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,95% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,29% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,50% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,12% pentru indicele PX de la Praga.

Traiectoria piețelor urmează să fie influențată de decizia de politică monetară a Rezervei Federale Americane. O posibilă atitudine conservatoare în privința creșterii dobânzii de referință este un aspect ce a tensionat piața din SUA, spune Tihon.

Electrica, un altfel de “energie verde”

În pofida parcursului general al pieței, totuși cele mai lichide titluri ale sesiunii, cu schimburi însumând 19,15 milioane lei, cele ale Electrica (EL) s-au apreciat cu 1,09%, până la prețul de 11,10 lei/acțiune. Compania ar urma să intre sub incidența unei măsuri de impozitare cu 3% pe cifra de afaceri a companiilor din domeniul energiei. Totuși, aceasta nu a influențat indicele energetic BET-NG care a închis cu 1,15% sub referință, în linie cu media pieței.

EXCLUSIV Reacție dură a șefului NEPI Rockcastle după acuzațiile de fraudă din România: Au câștigat 10 milioane euro într-o zi, din scăderea acțiunilor. Directorul Fortress, principalul acționar al NEPI, a demisionat CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Reacție dură a șefului NEPI Rockcastle după acuzațiile de fraudă din România: Au câștigat 10 milioane euro într-o zi, din scăderea acțiunilor. Directorul Fortress, principalul acționar al NEPI, a demisionat

Un declin apropiat, de 1,14% l-au avut cele mai importante titluri din structura sa, cele ale OMV Petrom (SNP), care s-au stabilizat la prețul de 0,3470 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 6,97 milioane lei. Săptămâna trecută, Bogdan Ceuca, investitor cu peste 15 ani de experiență pe bursa românească, avertiza pentru Profit.ro încă de săptămâna trecută că trecerea prețului sub reperul de 0,3600 lei/acțiune are conotații negative pentru performanța celei mai importante companii petroliere românești.

Și aici contextul internațional este decisiv. Cotația internațională a țițeiului de tip Brent a coborât către finalul sesiunii londoneze către reperul de 56 dolari/baril, un minim al ultimelor 14 luni.

GRAFIC Bursa suferă un declin de peste 1%. Veștile privind taxa pe activele bancare, plafonarea prețului gazelor și noile prevederi privind Pilonul II de Pensii au venit abia după închiderea pieței

În piața românească, veștile negative vin în primul rând pe piața gazului metan. Avertismentul din vară a lui Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă și cel despre care se spune că este eminența cenușie din spatele programului de guvernare al PSD cu privire la o plafonare a prețului gazelor naturale pe piața internă a primit astăzi o confirmare.

Guvernul are în vedere stabilirea unui plafon de 68 lei/MWh, superior celui de 55 lei/MWh anunțat de Vâlcov în această vară, dar acesta ar urma să fie valabil până la data de 28 februarie 2022. În afara OMV Petrom, efectul ar urma să se răsfrângă asupra Romgaz Mediaș (SNG), care astăzi a pierdut 1,96% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere fiind de 35,00 lei/acțiune pentru titlurile sale într-o ședință în care schimburile pe acest emitent s-au ridicat la 5,73 milioane lei.

Titlurile transportatorului de gaze naturale Transgaz (TGN) au suferit un recul de 1,34%, până la prețul de 332,00 lei/acțiune, în zona minimelor ultimei jumătăți de an. Tot pe o tendință corectivă s-au înscris și titlurile Nuclearelectrica (SNN), care s-au depreciat cu 1,42%, până la prețul de 9,72 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,19 milioane lei.

Fondul Proprietatea a atacat la tribunal noi contracte intragrup ale Engie România, înainte de AGA la care a fost respinsă propunerea sa de listare la bursă a companiei CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea a atacat la tribunal noi contracte intragrup ale Engie România, înainte de AGA la care a fost respinsă propunerea sa de listare la bursă a companiei

Nucleara vine, însă, în zona bancară, o taxă pe active după modelul celei introduse în Polonia. Ministrul Teodorovici a anunțat așa-numita „taxă pe lăcomie”, una după un model progresiv care vine în funcție de ratele de dobândă practicate în piață.

„Haos!”, este mesajul scris de reprezentantul unui fond de investiții către Profit.ro la aflarea veștii. Informații în acest sens, despre o taxă pe active au fost furnizate în vara anului trecut de senatorul liberal Florin Cîțu, însă au fost negate atunci de reprezentanții guvernului Mihai Tudose. Impactul s-a resimțit pe bursă, cu tendință de declin al cotațiilor în ultima parte a anului.

Neliniștea deja se prefigura pe bursă. În sesiunea din 10 decembrie, ambele acțiuni bancare lichide de la cota BVB au suferit deprecieri de peste 3% și într-un context de vânzări la nivel internațional. Astăzi mai vulnerabile au fost titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), care au scăzut cu 2,05%, până la prețul de 13,36 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al zilei, de 10,76 milioane lei.

Prin contrast, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au rezistat pe nivelul de referință al sesiunii precedent de 2,3500 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 17,90 milioane lei în piața reglementată. Pe acest emitent s-a realizat și singura tranzacție specială a zilei din piața deal, de 2,79 milioane lei.

După un an de îngheț, Transelectrica vine la începutul lui 2019 cu dividende CITEȘTE ȘI După un an de îngheț, Transelectrica vine la începutul lui 2019 cu dividende

Piața în ansamblu ar putea fi în suferință. Principalii cumpărători locali ar urma să fie afectați de măsurile guvernamentale anunțate astăzi. Astfel, autoritățile deschid posibilitatea contributorilor de a avea acces direct la activele lor din fondurile de pensii, singura condiție urmând să fie ca vechimea stagiului de cotizare să fie de cel puțin 5 ani.

Alături de reducerea comisioanelor percepute de administratori este o decizie îndulcită față de variantele „tari” despre desființarea sau naționalizarea Pilonului II al fondurilor de pensii cu administrare privată și contribuții obligatorii care au fost vehiculate în ultimul an și jumătate.

Sentimentul negativ s-a văzut și pe acțiunile Fondul Proprietatea (FP), cele mai lichide de la bursă până acum 2 ani și care astăzi s-au depreciat cu 1,95%, până la prețul de 0,9540 lei/acțiune, pe un rulaj de 2,86 milioane lei. Declinul a fost ceva mai atenuat pe acțiunile SIF, astfel încât indicele financiar BET-FI a supraperformat ușor pieței, cu un declin de 1,04%, până la nivelul de 36.292,99 de puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica