GRAFIC Impulsul corectiv de la BVB, accentuat de vânzările pe acțiunile OMV Petrom. Străinii care au ieșit în decembrie la promovarea „taxei pe lăcomie” s-au întors, dar și banii lor se termină

GRAFIC Impulsul corectiv de la BVB, accentuat de vânzările pe acțiunile OMV Petrom. Străinii care au ieșit în decembrie la promovarea „taxei pe lăcomie” s-au întors, dar și banii lor se termină

Sursa foto: Sinisa Botas / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 iun 2019

Indicii bursieri românești au pierdut peste 1% într-o sesiune în care volumele au fost în scădere, iar dinamica deprecierilor diferită pe diverși emitenți. Oscilațiile neconcludente trădează o dezorientare a jucătorilor. „E mult retail”, spune un investitor experimentat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii activi la Bursa de Valori București au ales să marcheze o parte din profiturile consistente cumulate în actualul rally și care s-a accelerat recent, aducând piața pe noi maxime locale. Rezultatul este o mișcare de corecție. Începută ieri, aceasta a avut azi un episod încă și mai apăsat.

Indicele compozit BET Plus a coborât cu 1,24%, iar indicele reprezentativ BET a suferit un declin de 1,29%, până la nivelul de 8.479,91 de puncte, unde a întâlnit media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21) în urcare, așa cum se vede pe graficul atașat.

GRAFIC Impulsul corectiv de la BVB, accentuat de vânzările pe acțiunile OMV Petrom. Străinii care au ieșit în decembrie la promovarea „taxei pe lăcomie” s-au întors, dar și banii lor se termină

Este o retragere pe care Sever Lupu, investitor cu 15 ani de experiență la BVB, o pune într-un context mai larg pentru bursa românească. „A crescut destul de mult în ultimul timp”, a declarat acesta pentru Profit.ro, adăugând că se așteaptă la un recul săptămâna viitoare, dar la o reluare a creșterilor până la data de 30 iunie.

După o etapă cu o activitate de tranzacționare intensă, corecția s-a realizat pe volume în scădere, însă chiar și așa, rulajul de 43,34 milioane lei (9,17 milioane euro) nu este departe de media zilnică a anului precedent. Peste jumătate din aceste schimburi au fost realizate pe 3 acțiuni care în mod tradițional sunt folosite de investitorii instituționali nerezidenți ce vor să ia expunere pe România.

Prăpastia dintre SIF Oltenia și SIF Banat Crișana se umple cu foc. Acționari din jurul SIF1 solicită îndepărtarea din CA a președintelui SIF-ului de la Craiova, Tudor Ciurezu CITEȘTE ȘI Prăpastia dintre SIF Oltenia și SIF Banat Crișana se umple cu foc. Acționari din jurul SIF1 solicită îndepărtarea din CA a președintelui SIF-ului de la Craiova, Tudor Ciurezu

Titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au depreciat cu 0,99%, până la prețul de 11,96 lei/acțiune, pe transferuri de 10,98 milioane lei, iar titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au retras cu 0,86%, până la prețul de 2,3000 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 10,93 milioane lei în piața reglementată. Pe același emitent s-a realizat și cea mai mare tranzacție specială din piața deal, în valoare de aproximativ 954.000 de lei.

Acțiunea Băncii Transilvania este luată ca reper de Lupu pentru a vedea mișcările investitorilor de la sfârșitul anului trecut și până în prezent. Astfel, străinii au vândut în decembrie, la promovarea ordonanței de urgență cu prevederi importante pentru mediul corporativ, dar treptat au reintrat în piață odată cu schimbările din mediul politic și calmarea climatului investițional. Mai pot ei susține piața? Avertismentul investitorului vine imediat: „Banii ăia nu sunt nesfârșiți. Se termină la un punct....”

La Transgaz pică dividendul mare „al lui Dragnea” și trece dividendul mic „al statului paralel”. Acțiunile companiei scad la bursă. Avertisment că statul ar putea ieși din era dividendelor „generoase” CITEȘTE ȘI La Transgaz pică dividendul mare „al lui Dragnea” și trece dividendul mic „al statului paralel”. Acțiunile companiei scad la bursă. Avertisment că statul ar putea ieși din era dividendelor „generoase”

Slăbiciunea de la BVB a venit și într-un context în care nu vine un vânt pozitiv din piețele financiare internaționale. Astăzi, bursele europene au avut o sesiune mai degrabă neconcludentă: +0,16% indicele Euro Stoxx 50, +0,01% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,01% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,44% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, +0,76% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,30% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,11% pentru indicele indicele PX de la Praga.

În piața petrolului, prăbușirea la Londra a cotației țițeiului de tip Brent în zona minimelor ultimelor 4 luni, cu puțin peste reperul de 60 dolari/baril, nu a fost urmată de o revenire. Raliurile au fost anihilate de valuri de vânzări care au coborât din nou cotațiile.

Acesta este contextul și în care la BVB, tilturile OMV Petrom (SNP) s-au corectat abrupt, cu 4,31%, până la prețul de 0,3770 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al zilei, de 3,94 milioane lei, trăgând în jos indicele energetic BET-NG care a subperformat pieței, cu un recul de 1,84%. Lupu semnalează o potențială o amplă formațiune de „double top”, cu conotații negative pentru preț, pe care Profit.ro o evidențiază în graficul de mai jos. „Dă semne că ar vrea să se corecteze”, spune investitorul despre acțiunea celei mai importante companii petroliere românești. „Până unde, nu știu...”

GRAFIC Impulsul corectiv de la BVB, accentuat de vânzările pe acțiunile OMV Petrom. Străinii care au ieșit în decembrie la promovarea „taxei pe lăcomie” s-au întors, dar și banii lor se termină

Tot pe segmentul energetic, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au pierdut 0,31%, până la prețul de 32,00 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 3,36 milioane lei, iar titlurile Electrica (EL) au scăzut cu 2,71%, până la prețul de 10,75 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,85 milioane lei.

După o secvență de 2 sesiuni negative în contextul ajustării ex-dividend, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au avut un ricoșeu de 0,38%, până la prețul de 10,66 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,01 milioane lei.

Titlurile operatorului centralei nuclear-electrice de la Cernavodă au fost unele dintre motoarele creșterilor de la BVB din această primăvară. Lupu ne pune în gardă cu privire la sustenabilitatea raliului. „Există mult, mult entuziasm”, explică el contextul zvonurilor cu privire la o eventuală anulare a ordonanței de urgență care a dus căderea de la cumpăna dintre ani. „Entuziasmul, ca de obicei, se năruie...”, mai spune investitorul care se așteaptă la o etapă corectivă – chiar dacă nu dramatică – în lunile iulie și august, în conformitate și cu istoricul unei activități de tranzacționare slabe a perioadelor de vară.

Fondurile de pensii NN au ajuns la o deținere de peste 6% din Electrica CITEȘTE ȘI Fondurile de pensii NN au ajuns la o deținere de peste 6% din Electrica

A avut o performanță superioară pieței indicele financiar BET-FI, care a alunecat cu numai 0,03% sub referință, la nivelul de 38.310,12 puncte. Cu toate acestea, declinul a fost ceva mai accentuat pentru cele mai lichide titluri din componența sa: -0,49%, până la prețul de 1,0150 lei/acțiune, pe transferuri de 3,36 milioane lei, pentru Fondul Proprietatea (FP) și -1,08%, pentru o închidere la prețul de 1,3750 lei/acțiune, pentru titlurile SIF Moldova (SIF2) care au adunat schimburi de 1,39 milioane lei.

Din nou au avut tranzacții peste medie, cu puțin peste 826.000 de lei, titlurile Bittnet Systems (BNET),ce au cunoscut o explozie de 22,57%, până la prețul de 2,7700 lei/acțiune. Este un salt care urmează unei secvențe de alte 9 sesiuni pozitive, care include chiar și creșteri de 5,61% și 9,60%. „Mi se pare că asist și la o bulă speculativă pe Bittnet pe care personal eu nu o înțeleg”, spune cu experiența sa Lupu. „Acolo e numai retail.”

În general, i se pare că în această etapă sunt foarte mulți investitori individuali care se activează cu ordine, iar aceasta dă și o aparentă incosistență pieței. „Retail e mult...”, ne spune. Investitorul afirmă că prezența acestora se resimte mai ales pe titlurile nelichide, unde imprimă fluctuații majore de preț. Exemplul oferit este pentru titlurile companiei Ceprocim SA București (CEPO), care au avut oscilații de 15,70% între minim și maxim în sesiunea de astăzi de pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica
nuclearelectrica