Profit.ro Piața de Capital.forum. Laurențiu Mihăilescu, ING Bank: Vedem un interes extraordinar de la investitorii străini. Nu a mai fost un an în care MFP să vândă cu atâta ușurință titluri de stat

Profit.ro Piața de Capital.forum. Laurențiu Mihăilescu, ING Bank: Vedem un interes extraordinar de la investitorii străini. Nu a mai fost un an în care MFP să vândă cu atâta ușurință titluri de stat
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 13 iun 2023

Piața titlurilor de stat românești se bucură de un interes major din partea investitorilor străini în ultima perioadă și anul acesta a fost unul remarcabil pentru Ministerul de Finanțe, care a vândut de peste 10 miliarde de lei pe lună, spune Laurențiu Mihăilescu, director pentru piețe financiare la ING Bank România. El se așteaptă ca piața să performeze în continuare, având în vedere că ofertele vor fi sub rambursări până la finele anului și inflația este așteptată să scadă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Trecerea la piața emergentă s-a făcut în 2013, când România a intrat într-un indice calculat de o bancă mare americană, GBI-EM, și atunci a fost un declic. Înainte de asta mergeam la Londra să mă întâlnesc cu investitori și aveam 2-3 întâlniri. Acum, când merg, sunt 25 de întâlniri în 3 zile, toată lumea vrea să ne vadă”, spune Laurențiu Mihăilescu la evenimentul ”Profit Piața de Capital.forum Soluțiile dezghețării piețelor și depășirea crizelor - Ediția a III-a”.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Banca Transilvania, Bursa de Valori București și ING Bank, fiind transmis în direct și la PROFIT NEWS TV

România a fost inclusă în 2013 în indicele pentru piețe emergente JPMorgan GBI-EM Index Series, mișcare ce a mărit intrările de capital străin în titlurile de stat în lei.

GRAFICE Băncile scad dobânzile la depozitele în lei și scumpesc creditele ipotecare noi. Cresc și dobânzile la împrumuturile în euro. Ce se întâmplă cu ROBOR și IRCC CITEȘTE ȘI GRAFICE Băncile scad dobânzile la depozitele în lei și scumpesc creditele ipotecare noi. Cresc și dobânzile la împrumuturile în euro. Ce se întâmplă cu ROBOR și IRCC

”Ca anul acesta, într-adevăr, cred că nu a mai fost un an în care Ministerul de Finanțe să vândă așa cu ușurință o medie de puțin peste 10 miliarde de lei titluri de stat într-o lună. Finanțarea netă este făcută, practic de acum până la finalul anului este negativă, până la finalul anului vor fi mai multe rambursări decât emisiuni, ceea ce este o premieră, nu s-a mai întâmplat la acest moment al anului până acum. În mare parte, asta se datorează sentimentului investitorilor externi, care văd România foarte bine”, arată Mihăilescu.

Ministerul Finanțelor a împrumutat peste 100 de miliarde de lei de la începutul anului, dintr-un necesar brut de finanțare de 160 de miliarde de lei, care include deficitul și datoriile ajunse la scadență. În mai și în prima parte a lunii iunie a accelerat din nou împrumuturile, inclusiv pe fondul unei cereri foarte ridicate din partea investitorilor.

Din țările din indicele GBI-EM sunt interesante pentru investitori mai ales țări precum Brazilia și Mexic, care au crescut mai agresiv dobânzile, ”dar în Europa, România arată foarte bine”, spune Mihăilescu.

SUA: Stațiile care utilizează prize Tesla - eligibile pentru subvenții de miliarde de dolari CITEȘTE ȘI SUA: Stațiile care utilizează prize Tesla - eligibile pentru subvenții de miliarde de dolari

”Dacă ne uităm la inflație, ne apropiem de 10%, deși a ieșit la 10,6%, față de 10,3% așteptările pieței. Dar noi vedem un trend descrescător la inflație, la final de an poate ușor sub 7% și la finele lui 2024 undeva în jur de 4%. Asta înseamnă că, probabil, și BNR va tăia dobânzile, noi așteptăm o tăiere de 150 de puncte de bază la anul. Și de fapt, dacă ne uităm la cantitatea de lichiditate care este în piață, un fel de tăiere s-a întâmplat deja, pentru că dobânzile efective în piață nu sunt la 7%, ci undeva mai aproape de 6%, cât este facilitatea de depozit, pentru că băncile pun foarte mult la facilitatea de depozit”, arată Mihăilescu.

Profit.ro Piața de Capital.forum. Laurențiu Mihăilescu, ING Bank: Vedem un interes extraordinar de la investitorii străini. Nu a mai fost un an în care MFP să vândă cu atâta ușurință titluri de stat

Excedentul de lichiditate mediu zilnic a fost de peste 27 de miliarde de lei în mai, foarte aproape de record stabilit în aprilie, ceea ce a împins dobânzile în piață la sub 6% și a dus la scăderea abruptă a cotațiilor ROBOR la 3 și 6 luni.

GRAFICE Gazul cu livrare în trimestrul III, mai ieftin decât cel reglementat. Controlul prețurilor afectează încasările bugetare CITEȘTE ȘI GRAFICE Gazul cu livrare în trimestrul III, mai ieftin decât cel reglementat. Controlul prețurilor afectează încasările bugetare

”Pe partea de fixed income, curba este destul de plată, sunt oportunități cam pe toate scadențele, vedem interes pe termen foarte lung, e o scadență, 2038, care a fost în mod particular foarte cerută de investitori. Asta înseamnă că mulți investitori cred că vom câștiga lupta cu inflația și randamentele pe termen lung vor scădea”, spune Mihăilescu.

Randamentele au scăzut pe parcursul ultimelor luni și curba se întinde de la 6% pe scadențele foarte scurte până la 6,8% la 10 ani, inclusiv pe fondul unei mișcări regionale favorabil.

Profit.ro Piața de Capital.forum. Laurențiu Mihăilescu, ING Bank: Vedem un interes extraordinar de la investitorii străini. Nu a mai fost un an în care MFP să vândă cu atâta ușurință titluri de stat

MFP a primit oferte de 5,4 miliarde de lei pentru titlurile scadente în 2038 la licitația de la finele lunii mai, cu mult peste prospect, și de 3,9 miliarde de lei săptămâna trecută, și a împrumutat 6,5 miliarde de lei la cele două licitații.

Mihăilescu crede că titlurile de stat, la aceste randamente, ar putea fi o opțiune pentru cei care se tem de o eventuală recesiune și nu vor să intre pe piața de capital, inclusiv cele în euro.

PROIECT OUG Salariile unor angajați din Sănătate și Apărare și ordine publică ar urma să ajungă la nivelul grilei din 2022 - proiect de OUG CITEȘTE ȘI PROIECT OUG Salariile unor angajați din Sănătate și Apărare și ordine publică ar urma să ajungă la nivelul grilei din 2022 - proiect de OUG

”Pe piața de equity am citit povestea că o să urmeze o recesiune, că inflația asta nu poate fi învinsă fără puțină recesiune și că perspectivele erau foarte negative. Realitatea a cam contrazis această viziune. Dar pentru cei care totuși cred că piața de equity se duce mai jos, randamentele acestea de 6-7% care pot fi obținute și la lei și la euro acum, că și asta este paradoxal, pe termene mai lungi, la obligațiunile emise de România pe euro sunt foarte asemănătoare randamentele cu cele de la lei, sunt cu doar 10-20 de puncte de bază mai joase”, spune Mihăilescu.

”Suntem într-un punct de inflexiune al pieței, vedem un interes extraordinar de la investitorii străini”, mai spune directorul pentru piețe financiare al ING.

El se așteaptă ca piața de obligațiuni să performeze până la finalul anului și adaugă că de multe ori străinii sunt mai optimiștii decât românii.

viewscnt
Afla mai multe despre
titluri de stat
obligatiuni
venit fix
scadere randamente