Proiect adoptat în primă etapă: Statul nu va putea înstrăina participațiile la companii timp de 2 ani. Va căuta, în schimb, să dețină mai multe acțiuni la companiile existente

Proiect adoptat în primă etapă: Statul nu va putea înstrăina participațiile la companii timp de 2 ani. Va căuta, în schimb, să dețină mai multe acțiuni la companiile existente
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 19 mai 2020

Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a relatat anterior Profit.ro. Senatul a adoptat acum proiectul, care va fi transmis spre dezbatere și vot final Camerei Deputaților. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul a fost inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae, cu susținerea mai multor colegi.

Inițiatorii subliniază că, potrivit Constituției României, statul este obligat să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, dar în contextul pandemiei de coronavirus aceste interese pot fi afectate. 

”Aceste interese sunt reprezentate, între altele, de participațiile pe care statul le deține la companiile și societățile naționale, la bancă și la diverse alte societăți. Toate acestea sunt entități economice pe care statul deține acțiuni, ca acționar unic sau în diverse cote de participare. Declararea stării de urgență (...) a modificat substanțial regulile după care funcționează economia românească, atât în plan intern, cât și în plan internațional. În esență, valoarea participațiilor fluctuează într-un ritm și în direcții greu cle anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii și societăți la care statul român deține participații”, arată autorii proiectului.

Legea PSD, declarată neconstituțională, prin care închisoarea pentru evaziune fiscală este evitată la achitarea prejudiciului - la un singur pas de o nouă adoptare CITEȘTE ȘI Legea PSD, declarată neconstituțională, prin care închisoarea pentru evaziune fiscală este evitată la achitarea prejudiciului - la un singur pas de o nouă adoptare

Prin urmare, proiectul prevede că ”se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută”.

Totodată, ”se suspendă, pentru o perioadă de doi ani, orice operațiuni privind înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, precum și la societățile la care statul are calitatea de acționar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi”.

”În mod evident, efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă decât cea raportată strict la durata sării de urgență. De aceea, este necesar ca măsura interdicției să opereze pentru o perioadă mai îndelungată, de siguranță. Bineînțeles, în măsura în care se apreciază că efectele negative au încetat, ori că înstrăinarea participațiilor statului ar fi benefică protecției intereselor naționale în economie, tot printr-un act normativ cu putere de lege perioada interdicției ar putea fi scurtată. În mod corespunzător, aceasta poate fi și prelungită”, subliniază autorii proiectului.

Amenzile acordate în starea de urgență ar putea fi anulate automat. Unii nu vor scăpa însă CITEȘTE ȘI Amenzile acordate în starea de urgență ar putea fi anulate automat. Unii nu vor scăpa însă

Proiectul prevede însă, tot ca urmare a fluctuației fenomenelor economice determinate de criză, că statul trebuie să aibă posibilitatea de a dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la o serie de societăți din domenii de importanță strategică, corespunzător perioadei de criză.

Astfel, proiectul stabilește că, în condițiile legii, statul român poate dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la societățile care desfășoară activități economice în domeniile:

a) producția și comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri și vaccinuri, servicii medicale și paramedicale;

b) industria constructoare de mașini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;

c) producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie electrică și energie termică;

d) explorarea, exploatarea, extracția, producția și prelucrarea resurselor minerale;

e) transportul, construcția și administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală și aeriană;

f) captarea, tratarea și distribuția apei potabile și a apei pentru irigații;

g) poștă, comunicații și tehnologia informației.

ULTIMA ORĂ Guvernul a ieșit să împrumute de pe piețele externe. Vinde eurobonduri pe 5 și 10 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul a ieșit să împrumute de pe piețele externe. Vinde eurobonduri pe 5 și 10 ani

”Această perioadă de doi ani va permite și măsuri prin care statul să-și reevalueze portofoliul de participații, să efectueze investiții și să-și eficientizeze prezența în acționariatul operatorilor economici care 'funcționează în sectoarele de interes economic strategic”, consideră inițiatorii.

viewscnt
Afla mai multe despre
participatii
stat
vanzare
instrainare
interzice
interdictie
proiect
lege
psd
parlament