Retailerul online Elefant atrage finanțări de 7,65 milioane lei prin emiterea de obligațiuni. Interesul investitorilor a depășit cu o treime așteptările ofertanților

Retailerul online Elefant atrage finanțări de 7,65 milioane lei prin emiterea de obligațiuni. Interesul investitorilor a depășit cu o treime așteptările ofertanților

Elefant Online, compania prin care fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, deține portalul elefant.ro, a vândut obligațiuni de 7,65 milioane lei, într-o operațiune anunțată de Porfit.ro încă din vară și pentru care a existat un interes mai mare decât cel pe care se sconta înainte de derularea plasamentului privat.

Investitorii de la Bursa de Valori București vor avea disponibile la tranzacționare, într-un orizont de timp predictibil, obligațiuni emise de retailerul online Elefant. Compania care operează portalul de vânzări, Elefant Online SA a închis cu succes un plasament privat de 7,65 milioane lei (1,64 milioane euro), sumă cu 32% mai mare decât cea de 5,8 milioane lei (1,24 milioane euro) pentru care societatea controlată de fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, voia să atragă finanțare.

Profit.ro a anunțat încă din luna iulie derularea unei operațiuni de piață de către Elefant, valoarea preliminară indicată a acesteia fiind de 4,64 milioane lei (1 milion de euro). Intermediarul TradeVille nu a oferit detalii despre condițiile ofertei, dar a indicat un nivel de suprasubscriere de 65%. În perioada următoare se vor face demersuri pentru listarea emisiunii de obligațiuni la BVB.

Deși rulajul pieței de acțiuni s-a redus pe bursa românească cu 5,45% la 40,61 milioane lei (8,73 milioane euro) în intervalul ianuarie-august, de la 42,95 milioane lei (9,40 milioane euro) în 2017, anul acesta a fost foarte bun pe segmentul obligatar. Astfel, compania imobiliară Globalworth, cel mai mare deținător de spații de birouri din România, a listat obligațiuni în valoare de 550 milioane euro. De asemenea, Banca Transilvania (TLV) a venit cu propria sa emisiune de obligațiuni însumând 285 milioane euro, în timp ce Primăria Municipiului București a adus la cota BVB o emisiune de titluri obligatare în valoare de 550 milioane lei.

Fost oficial FMI: La următoarea criză financiară, banca centrală ar trebui să cumpere acțiuni CITEȘTE ȘI Fost oficial FMI: La următoarea criză financiară, banca centrală ar trebui să cumpere acțiuni

Retailerul online Elefant a fost lansat ca o librărie online în 2010. În perioada 2014 - 2016, compania a cunoscut o extindere puternică prin dezvoltarea rapidă a ofertei sale de produse și prin diversificarea modalităților de livrare, prin înființarea mai multor puncte de livrare în mai multe orașe din țară. Un alt pas important în dezvoltarea afacerilor a fost extinderea prezenței în Republica Moldova.

Elefant Online, compania care administrează retailerul online elefant.ro, a înregistrat anul trecut afaceri de 130,98 milioane de lei, de la 113,3 milioane de lei în 2016. Pierderile retailerului online au continuat să crească, ajungând la 21,72 milioane de lei, comparative cu 16,8 milioane de lei în 2016 și 9,7 milioane de lei în 2015. Elefant Online este controlată de Millenium Gold Resources, deținută de Sturza, alături de Olif și Catalyst Romania.

Pentru acest an, compania a anunțat o țintă de afaceri de 32 milioane de euro. După numărul de comenzi, Elefant.ro este al doilea jucător din piață. În prezent, cel mai mare retailer online de pe plan local este eMag (Dante International), al cărui acționar majoritar este grupul sud-african Naspers.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
elefant
ion sturza
obligatiuni
tradeville
globalworth
banca transilvania