Teraplast a răscumpărat săptămâna trecută acțiuni proprii în valoare de 50.000 de lei

Teraplast a răscumpărat săptămâna trecută acțiuni proprii în valoare de 50.000 de lei
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 22 feb 2016

Procesatorul de PVC a achiziționat aproape 94.000 de titluri Teraplast în cadrul programului de răscumpărări demarat pe 8 februarie și care a ajuns la achiziții de peste 85.000 de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Teraplast Bistrița (TRP) a cumpărat din piața secundară acțiuni proprii în valoare de peste 50.000 de lei săptămâna trecută în baza mandatului pentru un program de buy-back prin care poate răscumpăra din piață până la 0,69% din acțiunile proprii, informează o notificare a emitentului remisă astăzi Bursei de Valori București, unde compania este listată.

Cele peste 94.000 de acțiuni răscumpărate săptămâna trecută la prețuri medii între 0,5160 lei/acțiune și 0,5494 lei/acțiune au reprezentat 16,5% din totalul celor peste 569.000 de acțiuni schimbate în intervalul menționat, echivalentul a peste 308.000 de lei.

Programul de răscumpărări a fost aprobat în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 7 decembrie și a fost demarat pe data de 8 februarie. În prima spătămână au fost achiziționate de pe bursă peste 65.000 de titluri, în suma depășind cu puțin 35.000 de lei. Conform programului, Teraplast poate răscumpăra până la 2 milioane de titluri reprezentând 0,69% din capitalul social, la un preț egal celui de la BVB din momentul efectuării tranzacției, însă nu mai mare de 1 leu pe acțiune, suma maximă disponibilizată pentru aceste operațiuni de buy-back fiind de maximum 1 milion de lei.

Procesatorul de PVC a obținut în 2015 un profit net de 40,72 milioane lei, de două ori și jumătate mai mare decât în anul precedent, în condițiile unei creșteri cu 20% a veniturilor la 393,61 milioane lei, față de 329,49 milioane lei în 2014.

Compania în care Dorel Goia controlează 46,77% din titluri are o capitalizare bursieră de 158,88 milioane lei (35,58 milioane euro), la prețul de piață de 0,55 lei/acțiune consemnat vineri.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
rascumparari
bvb
bursa