Profit Financial.forum – Stere Farmache, președintele directoratului FRC: La programul GARANT CONSTRUCT am utilizat până azi 888 milioane lei și sunt șanse să finalizăm plafonul. Programul INNOVATION a prins mai puțin

Profit Financial.forum – Stere Farmache, președintele directoratului FRC: La programul GARANT CONSTRUCT am utilizat până azi 888 milioane lei și sunt șanse să finalizăm plafonul. Programul INNOVATION a prins mai puțin
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 nov 2023

Fondul Român de Contragarantare acordă garanții pentru programul IMM Invest Plus pe componentele GARANT CONSTRUCT și INNOVATION, dar și pentru programele guvernamentale de finanțare pentru tineri StudentInvest și FamilyStart.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

„În GARANT CONSTRUCT avem un plafon de garantare de 1,2 miliarde de lei, din care 200 de milioane de lei sunt alocate UAT-urilor și 1 miliard de lei e adresat IMM-urilor. Am utilizat până în clipa de față 888 de milioane de lei și sunt șanse să finalizăm acest plafon de 1 miliard. Gradul în clipa de față este de aproximativ 73%. Se garantează până la 90% creditul pe care un IMM îl poate lua de la o bancă.

La această garanție care este acordată de noi se adaugă și acele ajutoare de stat care se materializează sub forma dobânzii plății de stat pe 12 luni sub forma plății comisioanelor de risc, de garantare, de analiză, administrare, care, de asemenea, sunt suportate de stat pe toată perioada creditului. Creditul se poate obține pe 2 linii, o linie de credit și un credit pentru investiții”, a transmis, la conferința Profit Financial.forum, Stere Farmache, președintele directoratului Fondului Român de Contragarantare (FRC).

Aceste garanții au fost utilizate peste 95% pentru capital de lucru și 5% maxim pentru investiții.

„Este bine că IMM-urile și-au procurat finanțare pentru cheltuielile curente. E mai puțin bine faptul că nu au utilizat aceste resurse pentru dezvoltare. Sperăm ca următoarele finanțări să se adreseze mai mult investițiilor care să creeze o bază suficient de solidă, ca IMM-urile să poată genera venituri în perioada următoare”, completează acesta.

Profit Financial.forum - Andrei Dudoiu, Managing Partner Seedblink: Din cele peste 100 de companii pe care le avem pe platformă, doar 3 dau semne de a-și închide porțile în acest moment CITEȘTE ȘI Profit Financial.forum - Andrei Dudoiu, Managing Partner Seedblink: Din cele peste 100 de companii pe care le avem pe platformă, doar 3 dau semne de a-și închide porțile în acest moment

Despre programul INNOVATION, Stere Farmache afirmă că „a prins mai puțin”, deși toată lumea vorbește de digitalizare.

„Vorbim cu multă ușurință de digitalizare, inovare, dar, atunci când vine vorba de implementarea efectivă a inovării, digitalizării, multe IMM-uri preferă mai degrabă capitalul de lucru. Cred că băncile ar mai trebui să lucreze aici cu IMM-urile, în sensul de a le îndruma să folosească aceste credite.

Până la urmă, inovarea înseamnă orice retehnologizare într-o companie. Achiziția unui nou utilaj, nou echipament care reduce, are eficiență energetică mai bună, e înclinat să protejeze mediul, să încurajeze economia circulară. Băncile nu au reușit să transmită acest mesaj IMM-urilor. Avem însă în ultima perioadă solicitări de la bănci pe acest segment, dar cred că acest plafon nu se va consuma până la finalul anului”, precizează el.

În ceea ce privește programul StudentInvest, acesta se adresează studenților, masteranzilor, doctoranzilor și celor care urmează cursuri de MBA. FRC acordă garanții pentru acest program de până la 250 de milioane de lei. 

„Cheltuielile pe care le pot accesa sunt cele legate de taxe școlare, necesitățile unui student pe perioada studenției, accesul la cărți, publicații, achiziția de computere, plata chiriei, dar și avansul pentru achiziția unei locuințe. Suma pe care o poate accesa un student e de 75.000 de lei cu o perioadă de grație de până la 5 ani și cu rambursare de până la 10 ani. Toate dobânzile pe această perioadă, inclusiv comisioanele de analiză, de gestiune, de credite, de garanție sunt acoperite de stat. Costul banilor este zero pe perioada rambursării creditului”, mai spune Stere Farmache.

Profit Financial.forum - Bogdan Pleșuvescu, Banca Transilvania: Se mută creditul de la bănci spre credit furnizor și se duce spre 360 de zile! Măsurile fiscale au adăugat gaz pe foc. Ce a discutat cu Omer Tetik CITEȘTE ȘI Profit Financial.forum - Bogdan Pleșuvescu, Banca Transilvania: Se mută creditul de la bănci spre credit furnizor și se duce spre 360 de zile! Măsurile fiscale au adăugat gaz pe foc. Ce a discutat cu Omer Tetik

Un alt program care se adresează persoanelor fizice și pentru care FRC oferă garanții este FamilyStart.

„Aici avem un plafon de 250 de milioane de lei, iar creditul poate fi accesat de familii care au până în vârsta de 45 de ani, de familii monoparentale. De data aceasta creditul poate merge până la 150.000 de lei, destinațiile fiind cele necesare întemeierii unei familii, cheltuieli cu chiria, chiar și cu achiziția unei locuințe, asistență medicală, cu intervenții chirurgicale. 

Garanția este 80% din valoarea creditului, acompaniată și de subvenționarea cheltuielilor cu dobânda și comisioanele aferente. Dobânda este subvenționată 75%, perioada de grație poate merge până la 5 ani, iar maturitatea la 10 ani”, precizează acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
frc
stere farmache