SONDAJ Peste 84% dintre români vor rămâne acasă de Paște, iar aproape un sfert au redus bugetul alocat sărbătorilor

SONDAJ Peste 84% dintre români vor rămâne acasă de Paște, iar aproape un sfert au redus bugetul alocat sărbătorilor
scris 15 apr 2019

Peste 84% dintre români spun că vor rămâne acasă de Paște, iar aproape un sfert au redus bugetul alocat sărbătorilor pascale.

Astfel, chiar dacă există mini-vacanță de Paște și 1 mai, majoritatea românilor au decis să-și petreacă sărbătorile acasă,arată un sondaj realizat de Provident.

ANRM dă undă verde declanșării producției de gaze offshore americanilor de la BSOG CITEȘTE ȘI ANRM dă undă verde declanșării producției de gaze offshore americanilor de la BSOG

”Peste 84% dintre ei spun că nu vor pleca de Paște și trei sferturi dintre ei au decis că vor petrece și 1 mai tot acasă, potrivit unui sondaj realizat în perioada 28 martie – 9 aprilie pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.588 de respondenți. Comparativ cu anul trecut, numărul celor care preferă să petreacă 1 mai acasă a crescut cu peste 20 de puncte procentuale”, se arată în comunicat.

Totodată, aproape un sfert dintre români au redus și bugetul cheltuit cu ocazia sărbătorilor pascale dar jumătate au declarat că vor cheltui aceeași sumă ca anul trecut, scrie News.ro.

”Poate unul dintre motivele pentru care românii au decis să stea acasă de sărbători, ar putea fi prețurile mai mari la cazare. 40% dintre respondenți au declarat că au observat acest lucru și spun că prețurile au crescut comparativ cu anul trecut”, se arată în comunicat.

Cozonacul, vinul și prăjiturile nu vor lipsi de pe masa celor mai mulți dintre români, la fel ca și drobul sau carnea de miel, însă unii dintre respondenți preferă să pună pe masa de Paște și carne de porc, de vită sau curcan, iar 17% dintre ei chiar vor înlocui vinul cu șampanie, potrivit sondajului.

”În timp ce aproape 44% dintre români spun că au un buget de sub 500 de lei pentru sărbătorile de Paște, doar 14% dintre ei au un buget care depășește 1.000 de lei. Mare parte din sumă merge către bunătățile pentru masa de Paște – peste 66% vor cheltui între 100 și 500 de lei”, se arată în comunicat.

Totodată, puțin peste 13% dintre ei spun chiar că bugetul pentru masa de Paște este sub 100 de lei și doar 3% plănuiesc să cheltuiască peste 1.000 de lei pentru asta, în condițiile în care 35% dintre români nu cumpără de obicei cadouri de Paște sau au renunțat să mai facă asta.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
pasti
buget
sarbatori