Venitul minim necesar pentru un imobil de 100.000 euro

Venitul minim necesar pentru un imobil de 100.000 euro
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 4 iul 2023

Ești în căutarea casei tale de vis și te gândești să obții un credit ipotecar pentru a o achiziționa? Excelent! Înainte de a aplica pentru un astfel de credit, trebuie să înțelegi care este venitul minim în care trebuie să te incadrezi pentru a fi eligibil pentru această finanțare.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Specialiștii de la 123credit.ro te ajută să afli care este venitul minim necesar pentru a-ți cumpăra un imobil de 100.000 euro prin credit, având în vedere un grad de îndatorare de 45% și o rată a dobânzii fixă de 5,9% care este în prezent în topul ofertelor de dobanzi la credite ipotecare.

În primul rand dacă valoarea imobilului este 100,000 euro  înseamnă că avansul pe care trebuie să îl ai pregătit (contribuția ta) este de minim 15% adică 15,000 euro. Deci 85,000 euro credit de la bancă și 15,000 euro contribuția ta (avans).

Ca să calculăm venitul minim necesar pentru a obține un credit ipotecar de 85.000 euro, trebuie să luăm în considerare două aspecte importante: gradul de îndatorare și rata dobânzii.

Gradul de îndatorare reprezintă procentul din venitul tău lunar net pe care îl poți aloca pentru plata ratelor creditului. Recomandarea generală este ca acest grad de îndatorare să nu depășească 45% din venitul lunar. Aici sunt incluse nu doar rata creditului ipotecar, ci și alte datorii, precum creditele de consum sau ratele pentru alte împrumuturi.

Pentru scopul acestui exemplu și pentru confortul tău financiar vom lua în considerare un grad de îndatorare este de 40%. Asta înseamnă că 40% din venitul tău lunar poate fi alocat pentru plata ratelor. Acest grad de îndatorare poate crește în cazuri excepționale, dar decizia aceasta aparține băncii.

Rata dobânzii este un alt factor important în calculul venitului minim. O rată a dobânzii mai mare înseamnă o rată lunară mai mare pentru credit, ceea ce implică un venit mai mare necesar pentru a acoperi această plată.

În cazul nostru, vom presupune o rată a dobânzii de 5,9% fixă. E important de menționat că aceasta este o rată existentă în acest moment în topul ofertelor de credite ipotecare disponibile și poate varia în funcție de instituția financiară, de profilul tău personal și de momentul în care aplici. Cel mai bine este să intri în legătură cu un broker de credite care îți poate explica toate aspectele care țin de selecția ofertei potrivite. Pe 123credit.ro găsești ofertele de credite ipotecare ale băncilor și poți accesa și servicii gratuite de brokeraj de credite.

Încă nu ai găsit casa perfectă? Pe homeZZ.ro găsești garsoniere, apartamente, case și terenuri pregătite pentru toate planurile tale.

Pentru a determina venitul minim necesar, accesezi 123credit.ro, îți creezi cont și apeși pe  secțiunea de credite ipotecare. În calculator completezi 100,000 în câmpul de valoare a locuinței și selectezi valuta euro în calculator, iar el va afișa automat avansul minim necesar (15,000 euro). Din lista de oferte alegi una, doua, trei sau patru oferte pe care le adaugi în comparator sau, în cazul variantei de mobil, apeși pe butonul „Vezi detalii”, iar la rândul de „Venit minim necesar” ți se va afișa venitul de care ai nevoie pentru a accesa oferta respectivă.

Venitul minim necesar pentru un imobil de 100.000 euro

În cazul nostru, venitul minim necesar pentru a accesa creditul de 85,000 euro de la una dintre bănci este de 6,220 Lei net lunar.

În concluzie, pentru a-ți cumpăra imobilul de vis în valoare de 100.000 euro, prin intermediul unui credit ipotecar, având un grad de îndatorare de 40% și o rată a dobânzii minimă de 5,9%, ai nevoie de un venit minim de 6,220 Lei. Nu uita că aceste calcule sunt orientative și fiecare instituție financiară poate avea propriile criterii de eligibilitate și calcule specifice și bazat pe profilul tău poate decide să crească gradul de indatorare ca să-ți permită să accesezi finanțarea. Dacă venitul tău este apropiat de această valoare minimă, atunci un broker va discuta cu instituția finanțatoare pentru a susține cazul tău și pentru a negocia un grad de indatorare mai mare pentru a se asigura ca vei obține finanțarea.

Ofertele la creditele ipotecare sunt în continuă schimbare și unele dintre ele au un termen limită așa că, dacă te gândești să achiziționezi o locuință, îți recomandăm să iei legătura cu un broker care îți poate explica avantajele unei preaprobări financiare pentru a bloca costurile creditului pentru o perioada de minim 30 de zile care să-ți permită să îți găsești locuința și să nu-ți faci griji referitor la eligibilitatea ta.

Bucură-te de călătoria către casa ta nouă și mult succes în achiziționarea ei!

viewscnt
Afla mai multe despre
credit
venit minim