VIDEO OFICIAL Trump anunță și semnează retragerea SUA din acordul nuclear cu Iran. Indicii bursieri din SUA și cotațiile petrolului au căzut

VIDEO OFICIAL Trump anunță și semnează retragerea SUA din acordul nuclear cu Iran. Indicii bursieri din SUA și cotațiile petrolului au căzut
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 8 mai 2018

Președintele american Donald Trump a anunțat retragerea SUA din acordul nuclear cu Iran. Imediat după anunț, Trump a semnat actul de retragere. Înaintea anunțului, indicii bursieri din SUA și cotațiile petrolului au căzut, în contextul în care investitorii așteaptau decizia președintelui american Donald Trump privind o eventuală ieșire.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Trump a criticat acordul încheiat în 2015 de puterile internaționale - SUA, Rusia, China, Regatul Unit, Franța și Germania - cu Iranul, afirmând că suspendarea sancțiunilor în schimbul renunțării la programul nuclear a fost negociată greșit de la început și a permis Teheranului să continue programul de înarmare cu rachete capabile să transporte ogive nucleare. De asemenea, președintele a susținut că acordul nu a împiedicat Iranul să finanțeze terorismul și să destabilizeze Orientul Mijlociu. 

El a denunțat acest document drept ”un acord părtinitor oribil”, bazat pe o minciună și a apreciat că, dacă ar permite menținerea acordului, în curând va avea loc o cursă a înarmării.

Trump a catalogat Iranul drept un ”regim de mare teroare”.

”Nicio acțiune a regimului nu a fost mai periculoasă decât cursa sa a înarmării nucleare și a mijloacelor de a le lansa”, a apreciat președintele.

Potrivit unei surse citate de New York Times, președintele american Donald Trump i-a transmis deja, telefonic, omologului său francez, Emmanuel Macron, că a decis retragerea Statelor Unite din acordul nuclear încheiat cu Iranul.

Sancțiunile impuse Iranului de China, Franța, Regatul Unit, Rusia, Statele Unite și Germania au fost ridicate în 2015, cu condiția ca Teheranul să întrerupă programele în domeniul nuclear. 

FOTO BNR lansează în circulație bancnote și monede cu noua stemă a țării CITEȘTE ȘI FOTO BNR lansează în circulație bancnote și monede cu noua stemă a țării

După ridicarea sancțiunilor, Iranul a majorat constant producția de petrol. Anul acesta, Iran, care vrea să recupereze pierderile cauzate de sancțiunile internaționale, a anunțat că vrea să majoreze producția de petrol cu minimum 700.000 de barili pe zi în următorii 4 ani.

Președintele Donald Trump consideră că acordul din 2015 încheiat cu Iran conține "lacune teribile". La rândul său, Iranul a avertizat joi că va părăsi acordul nuclear istoric încheiat cu cele șase mari puteri în 2015, în cazul în care Statele Unite ies din el.

Indicii Dow Jones Industrial Average, S&P și Nasdaq sunt în coborâre cu circa 0,3%. Totodată, cotațiile petrolului înregistrează corecții abupte, de circa 3%, după ce ieri au urcat la cel mai ridicat nivel din toamna anului 2014. Corecțiile vin în urma unui raliu recent provocat de așteptările privind retragerea SUA din acordul cu Iranul, măsură care ar putea afecta exporturile unuia dintre cei mai importanți producători din OPEC.

Dolarul a continuat trendul ascendent și a atins un nou maxim al acestui an. Indicele ICE Dollar, care surprinde evoluția dolarului american față de un coș format din 6 valute relevante, a continuat să crească și astăzi, depășind 93 de puncte pentru prima dată din decembrie anul trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
macron
bursa
iran
acord
petrol
dolar