Grupul austriac, cel mai mare asigurător din Europa Centrală și de Est (ECE), prezent în România cu companiile Omniasig, Asirom, BCR Asigurări de Viață și Carpathia Pensii, a raportat o creștere de 9,3% a primelor brute subscrise pe piața locală, până la aproximativ 1,132 miliarde de euro, de la 1,036 miliarde de euro în 2024.
Veniturile din serviciile de asigurări au urcat cu 8,1%, la 973 milioane de euro.
VIG a obținut un profit înainte de taxe de 75 milioane de euro în România anul trecut, în creștere cu aproape 33% de la 56,5 milioane de euro în 2024.
Pe segmentul P&C (Property&Casualty), rata combinată netă - o metrică cheie a profitabilității pentru asigurările de proprietăți și accidente - s-a deteriorat cu 1,1 puncte procentuale, ajungând la 90,9%, de la 89,7% în 2024.
La nivelul grupului, VIG a raportat prime brute subscrise de 16,3 miliarde de euro în 2025, în creștere cu 7,1% de la an la an.
Profitul înainte de taxe s-a majorat cu 31,7% și a depășit, în premieră, pragul de 1 miliard de euro, ajungând 1,161 miliarde de euro.
Creșterea “excepțională” a fost atribuită, în principal, perfomanțelor bune înregistrate în Polonia (+62,5%), Republica Cehă (+35,3%) și Austria (+29,3%), precum și regiunii ECE extinse, din care face parte și România, care a raportat o creștere de 48,1% a profitului înainte de taxe.
Profitul net, după impozitare și participații minoritare, a crescut cu 33,3%, ajungând la 834,9 milioane de euro.
Rata combinată netă P&C s-a îmbunătățit cu 3,3 puncte procentuale, de la 93,4% în 2024 la 90,1%, susținută și de absența unor daune semnificative cauzate de fenomele meteorologice.
VIG este principalul grup de asigurări în regiunea ECE, fiind prezent cu peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii în 30 de țări.
Grupul austriac are circa 30.000 de angajați și aproximativ 32 de milioane de clienți.
















