Locul ales pentru această investiție este Valea Plaiului, iar inițiatorul proiectului NCLAV, Ruben Perju, spune că investiția va contribui și la dezvoltarea turismului din zonă.
Camerele de cazare vor fi construite pe structuri care vor putea permite rotirea spațiilor în care stau turiștii.

„În aceste momente, noi am început lucrările pentru toaletări și trasări, iar în 4 mai vor începe lucrările efective.
Vom lucra la faza unu a proiectului, putem opera în turism, vom avea clienți. Iar apoi vom continua cu faza doi și faza trei, vom completa cu celelalte unități de cazare, spa, restaurant, partea de infrastructură, împrejmuire. Vor fi cinci construcții pentru cazare și una pentru personalul administrativ”, a declarat Ruben Perju, inițiatorul proiectului, pentru turnulsfatului.ro.
„Nu mergem pe cantitate, ci pe exclusivitate”
Conceptul este adults only și fiecare unitate de cazare este destinată unui singur cuplu. Investitorul estimează și o contribuție semnificativă a turismului din zonă.
„Nu mergem pe cantitate, ci pe exclusivitate. Ne așteptăm să avem clienți internaționali pentru că este un concept gândit global. Ne așteptăm la un grad de ocupare destul de mare, undeva la 80 %.
Din perspectiva mea, va avea un impact mare, calitatea oamenilor este foarte bună, este un concept care adună cei mai buni specialiști, cei mai buni parteneri și, totodată, și clienți care au capacitate financiară, care sunt educați, care investesc în experiențe”, a mai detaliat acesa.

Valoarea proiectului este estimată la 3 milioane de euro.
Sistemul de rotire este un element definitoriu al proiectului. Fiind structuri programabile, se pot roti după soare sau după cum doresc clienții.

















