Administrația Trump analizează restricții pentru companiile chineze de telecomunicații

Administrația Trump analizează restricții pentru companiile chineze de telecomunicații
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 mai 2018

Administrația Trump analizează emiterea unui ordin executiv care ar restricționa capacitatea unora dintre companiile chineze de a vinde echipamente de telecomunicații în Statele Unite, au declarat doi oficiali din industria de profil, o măsură care ar fi orientată probabil împotriva Huawei Technologies și ZTE, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele american Donaled Trump a luat deja mai multe măsuri împotriva Huawei și ZTE, doi dintre cei mai importanți producători de echipamente de telecomunicații din lume, pentru restricționarea afacerilor lor în Statele Unite, pe motiv de securitate națională.

Informația, relatată mai întâi de Wall Street Journal, a apărut în timp ce Washington-ul a trimis o  delegație la Beijing, condusă de secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, pentru a discuta despre relațiile economice dintre SUA și China, care s-au înrăutățit.

Trump a avertizat că va impune tarife vamale pentru importuri chineze în valoare de până la 150 de miliarde de dolari, măsură care ar putea duce la declanșarea unui război comercial între cele mai mari economii ale lumii, scrie News.ro.

WhatsApp va avea funcții de conferință video CITEȘTE ȘI WhatsApp va avea funcții de conferință video

Parlamentarii și administrația Trump au exercitat presiuni asupra companiilor americane pentru a nu vinde produse ale Huawei sau ZTE, deoarece acestea ar putea fi folosite pentru spionarea americanilor. La începutul acestui an, autoritățile au presat AT&T să renunțe la un acord cu Huawei pentru vânzarea de smartphone-uri ale companiei chineze în Statele Unite.

Un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională al Casei Albe a spus: ”În timp ce nu comentăm acțiuni individuale, protejarea infrastructurii de importanță majoră, inclusiv lanțurile de aprovizionare asociate uni astfel de infrastructuri, este o componentă esențială a protejării securității naționale a Americii și a siguranței publice”.

Reprezentanții Huawei și ai ZTE nu au putut fi contactați pentru comentarii imediate, dar ambele companii au respins acuzațiile că produsele lor ar putea fi folosite pentru spionaj.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
companii chineze