Alibaba va investi 1 miliard de dolari în următorii trei ani pentru a-și susține clienții serviciului de cloud computing

Alibaba va investi 1 miliard de dolari în următorii trei ani pentru a-și susține clienții serviciului de cloud computing
scris 26 sep 2022

Alibaba va investi 1 miliard de dolari în următorii trei ani, pentru a-și susține clienții serviciului de cloud computing, gigantul chinez al comerțului electronic încercând să își relanseze creșterea după o încetinire record a ritmului de dezvoltare, transmite Reuters.

Investiția va consta în ”stimulente financiare și nefinanciare, cum ar fi finanțare, reduceri și inițiative de lansare pe piață”, a spus Alibaba.

ANCOM va închiria mașini VIP de peste un milion de euro CITEȘTE ȘI ANCOM va închiria mașini VIP de peste un milion de euro

Compania a spus că înființează, de asemenea, un program pentru a-și ajuta clienții să-și localizeze nevoile de afaceri în cloud computing, în funcție de piață, scrie News.ro.

Conform Gartner, Alibaba este al treilea cel mai mare furnizor de servicii de cloud computing din lume, după Microsoft și Amazon.

În timp ce serviciile de cloud computing sunt o mică parte a afacerii globale a Alibaba, conducerea companiei le consideră o componentă critică pentru creșterea și profitabilitatea viitoare.

Alibaba a înregistrat o încetinire fără precedent a creșterii, pe fondul problemelor economiei din China din cauza reapariției Covid și a unui mediu de reglementare intern mai strict.

În trimestrul aprilie-iunie, Alibaba a raportat prima stagnare a veniturilor înregistrată vreodată.

Starlink are viteze medii de download de peste 90Mbps în România CITEȘTE ȘI Starlink are viteze medii de download de peste 90Mbps în România

Creșterea veniturilor din afacerea sa de cloud computing a încetinit și ea față de trimestrul precedent. Anunțul Alibaba referitor la investițiile în serviciile de cloud computing fac parte dintr-un impuls mai amplu al companiei cu sediul central din Hangzhou, China, de a-și extinde afacerea de cloud computing în străinătate.

În ultimii ani, Alibaba a deschis noi centre de date în afara Chinei pentru a câștiga clienți pe alte piețe, cum ar fi Singapore și Thailanda.

viewscnt
Afla mai multe despre
alibaba
cloud computing