Amazon ar putea lansa o versiune freemium a serviciului său de streaming

Amazon ar putea lansa o versiune freemium a serviciului său de streaming
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 14 nov 2017

Prime Video, serviciul de video streaming al celor de la Amazon, ar urma să aibă în curând o versiune care va putea fi accesată fără plata unui abonament lunar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Cei de la Amazon par din ce în ce mai hotărâți să calce pe urmele Netflix și să crească masiv audiența serviciului propriu de video streaming. Pe lângă proaspăt anunțatele planuri pentru un serial Lord of the Rings, Amazon ia în calcul și o versiune freemium a serviciului său.

Astfel, conform AdAge, serviciul Prime Video ar fi disponibil în două forme. Alături de versiunea actuală, ce poate fi accesată prin plata unui abonament lunar de 6 dolari, acesta ar urma să aibă și un model de business freemium.

Utilizatorii nu vor plăti nimic pentru a urmări filmele și seriale disponibile pe Prime Video și nici nu vor trebui să se aboneze la serviciul Amazon Prime, care oferă anumite beneficii celor care cumpără de pe Amazon.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

În schimb, vor fi afișate reclame. Vizionarea filmelor și serialelor preferate va fi însoțită de diverse forme și tipuri de reclame, care vor acoperi parțial sau complet imaginea, ori vor întrerupe redarea video.

Amazon ar urma să creeze așa-numite canale pentru creatori de conținut. Gigantul american ar urma, de asemenea, să le acorde acestora acces la informațiile despre audiență și să împartă cu ei veniturile din reclame.

Un model de business bazat pe reclame ar putea fi atrăgător pentru creatorii de conținut, însă rămâne de văzut în ce măsură acesta va fi și pe placul utilizatorilor. Alături de caracterul on demand, lipsa reclamelor este unul din motivele importante pentru care aceștia preferă serviciile de streaming.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
video