ANCOM a adoptat deciziile de reglementare a piețelor de terminare a apelurilor la puncte fixe și mobile de telefonie

ANCOM a adoptat deciziile de reglementare a piețelor de terminare a apelurilor la puncte fixe și mobile de telefonie
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 oct 2017

ANCOM a dezbătut și adoptat împreună cu industria, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ, un set de măsuri de identificare, analiză și reglementare a piețelor serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv la puncte mobile în rețelele publice de telefonie. Deciziile ANCOM prevăd atât menținerea obligațiilor, inclusiv, pentru moment, a tarifelor reglementate impuse deja operatorilor cu putere semnificativă pe piață în rundele anterioare de analiză, cât și reglementarea operatorilor cu putere semnificativă identificați în runda actuală a analizei de piață.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Tarifele de terminare vor fi recalculate după revizuirea legislației europene relevante, pe baza unui model de cost realizat de ANCOM cu sprijin de specialitate și populat cu informațiile actuale despre costuri, furnizate de operatori.

După Facebook, și Google a venit la ministrul Comunicațiilor CITEȘTE ȘI După Facebook, și Google a venit la ministrul Comunicațiilor

Autoritatea derulează periodic acest demers de revizuire a piețelor relevante de gros, conform legislației naționale și europene în vigoare, pentru a asigura funcționarea piețelor cu amănuntul de telefonie în condiții concurențiale și pentru a proteja astfel interesele utilizatorilor finali.

Piețe relevante de gros

Potrivit deciziei, ANCOM a identificat 37 de piețe relevante de gros corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în rețelele publice de telefonie, precum și cinci piețe relevante de gros corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în rețelele publice de telefonie. Pentru toate aceste piețe, Autoritatea menține sau, după caz, impune unele obligații corelate problemelor concurențiale identificate, precum obligația de transparență, de nediscriminare, de control al tarifelor și de fundamentare a acestora în funcție de costuri (inclusiv menținerea simetriei tarifelor de terminare), precum și obligația de a permite accesul și utilizarea unor elemente specifice ale rețelei și a infrastructurii asociate.

Tarife pentru terminarea apelurilor

Toți cei 37 de operatori de telefonie fixă identificați cu putere semnificativă de piață trebuie să practice tarife pentru terminarea apelurilor ce nu pot depăși pragul de 0,14 eurocenți/minut, fără TVA, valabil de la data de 1 aprilie 2014. Lista operatorilor de telefonie fixă cărora li se vor aplica măsurile de reglementare propuse poate fi consultată aici.

În egală măsură, tariful pentru terminarea apelurilor pe care îl vor practica cei cinci operatori de telefonie mobilă cu putere semnificativă de piață (Lycamobile S.R.L. - operator de rețele mobile virtuale ”complet”, Orange România S.A., RCS & RDS S.A., Telekom Romania Mobile Communications S.A. și, respectiv, Vodafone Romania S.A.) rămâne cel în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2014, și anume de 0,96 eurocenți/minut, fără TVA.

Astfel, ANCOM menține în prezent tarifele aferente serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv mobile, fundamentate pe costuri, pe baza metodologiei LRIC pur, model finalizat la începutul anului 2014 și bazat pe previziuni detaliate până în anul 2020 privind evoluția parametrilor relevanți incluși, dar are în vedere includerea revizuirii modelului LRIC pur în planul de acțiuni al anului 2018.

Un consilier al premierului Tudose a fost numit administrator la Telekom Mobile Communications Romania CITEȘTE ȘI Un consilier al premierului Tudose a fost numit administrator la Telekom Mobile Communications Romania

Accesul la elemente specifice ale rețelei și infrastructurii asociate

Deciziile ANCOM prevăd totodată obligația operatorilor de rețele fixe, precum și a celor de rețele mobile identificați cu putere semnificativă de piață, de a oferi serviciul de interconectare bazat pe tehnologia IP conform cerințelor tehnice armonizate la nivel național. Măsura se va aplica de la 1 ianuarie 2019, dar nu mai devreme de 6 luni de la intrarea în vigoare a deciziei privind adoptarea cerințelor tehnice armonizate la nivel național. Măsura este determinată de contextul național actual, în care anumiți furnizori de servicii de apeluri la puncte fixe, respectiv mobile, deținători de rețele IP, se confruntă cu refuzul altor operatori de telefonie fixă, respectiv mobilă de a le oferi servicii de interconectare bazată pe tehnologie IP, creându-se și menținându-se o serie de probleme concurențiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
terminale
mobile