Angajații Google care lucrează de acasă ar putea să primească salarii mai mici

Angajații Google care lucrează de acasă ar putea să primească salarii mai mici
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 aug 2021

Angajații motorului de căutare online Google, care înainte de pandemie lucrau în același birou, ar putea să primească salarii diferite dacă vor face trecerea permanentă la munca de acasă, iar cei care sunt nevoiți să facă o navetă îndelungată până la birou vor fi cei mai afectați, potrivit unor documente interne consultate de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acesta este un experiment din ce mai frecvent în Silicon Valley, care deseori stabilește tendințele pentru alți mari angajatori, scrie Agerpres.

Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni CITEȘTE ȘI Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni

Facebook și Twitter au redus și ei salariile pentru angajații care lucrează remote și care s-au mutat în zone rezidențiale mai accesibile, în timp ce companii mai mici precum Reddit și Zillow au făcut trecerea la un model de plată dependent de locație, citând avantajele pe care le oferă acest model când vine vorba de angajarea, păstrarea și diversitatea personalului.

Google, o divizie a grupului Alphabet Inc, se diferențiază de alte companii prin faptul că pune la dispoziția angajaților un instrument intern de calcul care le permite să vadă care sunt efectele schimbării adresei asupra salariului. Însă, în practică, unii angajați care lucrează remote, în special cei care fac naveta de la distanțe mari, ar putea să sufere o reducere a salariului fără a-și schimba adresa.

"Pachetele noastre salariale au fost întotdeauna influențate de locație și întotdeauna am plătit salarii mai mari decât cele de pe piața locală de unde lucrează un angajat", a declarat un purtător de cuvânt de la Google, adăugând că salariul va diferi de la un oraș la altul și de la un stat la altul.

Un angajat de la Google, care a dorit să își păstreze anonimatul de teama represaliilor, și care în mod normal face naveta între biroul de la Seattle și o localitate din apropiere, ar urma să sufere o diminuare cu aproximativ 10% a salariului dacă va lucra de acasă full-time, potrivit estimărilor realizate de instrumentul de calcul Work Location Tool lansat de Google în luna iunie. Acest angajat, care înainte se gândea să lucreze remote, acum a decis să continue să vină la birou, în pofida faptului că naveta durează două ore. "Este vorba de o reducere a salariului similară cu majorarea pe care am primit-o la ultima promovare. Nu am muncit din greu pentru a fi promovat și apoi să îmi fie diminuat salariul", a spus angajatul Google.

Potrivit unor capturi de ecran, consultate de Reuters, cu salariile calculate de instrumentul de calcul pus la punct de Google, un angajat care trăiește în Stamford, Connecticut, la o oră cu trenul de New York, ar urma să fie plătit cu 15% mai puțin dacă va lucra de acasă, în timp ce un coleg din același birou care trăiește în New York nu ar suferi nicio reducere dacă va lucra de acasă. Capturile de ecran arată diferențe cuprinse între 5% și 10% pentru zonele Seattle, Boston și San Francisco.

Mai mult, interviurile derulate de Reuters cu mai mulți angajați de la Google arată tăieri de salarii de până la 25% pentru cei care lucrează remote dacă se mută din San Francisco în zone rezidențiale comparabile ca preț din același stat precum Lacul Tahoe.

Jake Rosenfeld, profesor de sociologie la Universitatea Washington din St. Louis, spune că politica salarială a celor de la Google trage un semnal de alarmă cu privire la cine va resimți mai acut impactul. "Este clar că Google nu este nevoit să facă acest lucru. Google i-a plătit pe acești angajați la 100% din salariul lor anterior. Așa că nu e ca și cum nu își permit să își plătească angajații care decid să lucreze remote cu același salariu pe care îl primeau anterior", a spus Jake Rosenfeld. 

viewscnt
Afla mai multe despre
google
salarii