Apple Music inaugurează o secțiune dedicată videoclipurilor muzicale

Apple Music inaugurează o secțiune dedicată videoclipurilor muzicale
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 2 apr 2018

Apple a lansat un nou update pentru serviciul său de streaming muzical, prin care adaugă o secțiune dedicată videoclipurilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Apple Music a inclus videoclipuri muzicale încă din momentul lansării, însă acestea erau până acum disparate, fiind vizibile uneori în paginile artiștilor sau ale anumitor albume. Acum, videoclip-urile beneficiază de o secțiune specială.

De ce este important: Apple Music ar putea deveni o alternativă serioasă la YouTube în ceea ce privește videoclipurile muzicale.

Noua secțiune, care poate fi găsită în tab-ul Browse din Apple Music, oferă mai multă vizibilitate conținutului video în cadrul aplicației și un mod mai organizat de a le accesa pentru utilizatori.

Facebook testează o opțiune care permite utilizatorilor să posteze comentarii private CITEȘTE ȘI Facebook testează o opțiune care permite utilizatorilor să posteze comentarii private

Zona Music Videos, despre care Apple spune că oferă cea mai bună experiență ce poate fi găsită în orice serviciu muzical, funcționează după principii similare celorlalte secțiuni ale aplicației.

Utilizatorii vor putea găsi atât liste precum “Today’s Video Hits” sau “The A-List: Pop Videos”, liste ale căror videoclipuri sunt alese special de o echipă de editori. Apple, spre deosebire de Google, a preferat acțiunea umană pentru selectarea melodiilor în locul unui algoritm software.

O parte din listele pe care utilizatorii le vor găsi în noua secțiune sunt personalizate pentru a se potrivi gusturilor utilizatorului, pe când altele sunt liste publice, vizibile la nivelul întregului serviciu.

Noua versiune de Apple Music, care include secțiunea de videoclipuri, este deja disponibilă pe iOS, Apple TV și Android.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
apple music