Apple și Samsung, amendate deoarece au încetinit funcționarea telefoanelor mobile

Apple și Samsung, amendate deoarece au încetinit funcționarea telefoanelor mobile
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 25 oct 2018

Autoritatea antitrust din Italia a amendat Apple și Samsung cu câte 5 milioane de euro pentru practici neloiale, suma maximă permisă de legislația italiană în domeniu, cele două companii fiind acuzate că au încetinit funcționarea telefoanelor mobile prin actualizări de software, fără să informeze utilizatorii în prealabil.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În plus, Apple a primit o sancțiune suplimentară de 5 milioane de euro, din cauză că nu și-a informat clienții cu privire la anumite caracteristici ale bateriilor telefoanelor, cum ar fi durata medie de viață, precum și asupra procedurilor corecte de menținere, verificare și înlocuire a acestora.

Apple și Samsung au lansat actualizări de software care au provocat “disfuncționalități grave și au redus semnificativ performanța telefoanelor mobile, accelerând astfel procesul de înlocuire a acestora”, conform autorității italiene din domeniul concurenței, AGCM.

Tranzacție: Bitdefender cumpără o companie olandeză. Prima achiziție legată de tehnologie în cei 17 ani de activitate ai Bitdefender UPDATE Bitdefender confirmă informațiile Profit.ro CITEȘTE ȘI Tranzacție: Bitdefender cumpără o companie olandeză. Prima achiziție legată de tehnologie în cei 17 ani de activitate ai Bitdefender UPDATE Bitdefender confirmă informațiile Profit.ro

Cele două companii au determinat utilizatorii, prin “solicitări insistente”, să descarce și să instaleze actualizări de software pe dispozitive pe care nu le pot sprijini în mod adecvat, fără să ofere informații adecvate sau o modalitate de restabilire a funcționalității originale a produselor.

În ceea ce privește producătorul sud-coreean de smartphone, autoritatea italiană precizează că acesta le-a sugerat cu insistență, începând din mai 2016, consumatorilor care au achiziționat un dispozitiv Note 4 (introdus pe piață în septembrie 2014) să instaleze update-ul Marshmallow pregătit pentru noul model Note 7, fără să informeze cu privire la posibilitatea apariției unor defecțiuni grave pe fondul solicitărilor de hardware mai mari, defecțiuni care necesită costuri ridicate de reparare.

La rândul său, Apple a propus cu insistență, din septembrie 2016, proprietarilor diferitelor modele de iPhone 6 să instaleze noul sistem de operare iOS 10 dezvoltat pentru iPhone7, fără a informa despre cerințele mai mari de energie ale sistemului de operare și despre potențialele neplăceri rezultate, cum ar fi opririle bruște.

Pentru a limita aceste probleme, Apple a lansat o nouă actualizare în februarie 2017, fără să precizeze că instalarea sa ar putea reduce viteza de răspuns și funcționalitatea dispozitivelor.

În plus, Apple nu a pregătit nicio măsură de asistență pentru dispozitivele iPhone care au prezentat probleme de operare ce nu sunt acoperite de garanția legală și abia în decembrie 2017 a oferit posibilitatea înlocuirii bateriilor la un preț redus, potrivit comunicatului.

La finele anului trecut, Apple a recunoscut oficial că actualizările sistemului de operare pentru iPhone 6 și modelele de iPhone ulterioare au inclus, începând cu anul 2016, o funcție care reduce energia bateriilor care sunt reci, vechi sau descărcate, pentru a preveni închiderea bruscă a telefoanelor.

Compania americană a cerut scuze pentru felul în care a gestionat problema și a susținut că nu a făcut nimic pentru a scurta intenționat viața produselor sale. Totodată, Aple a oferit o reducere de 50 de dolari pentru înlocuirea bateriilor telefoanelor afectate.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
samsung
amenzi
italia
agcm
sanctiune
actualizari software
incetinire
baterii
practici neloiale