Bill Gates vrea să construiască un oraș inteligent

Bill Gates vrea să construiască un oraș inteligent
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 15 nov 2017

Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, investește în construirea de la zero a unui oraș inteligent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Spre deosebire de conceptul “smart city” uzitat din ce în ce mai des inclusiv în România, care presupune folosirea tehnologiilor moderne și conectarea la internet pentru repararea problemelor pe care le au marile metropole, probabil că cea mai bună cale de a construi un oraș inteligent este planificarea de la bun început și construirea de la zero a acestuia.

Într-un astfel de oraș inteligent, în care totul este construit și implementat de la bun început a decis să investească Bill Gates. Co-fondatorul Microsoft a ales o zonă din Statele Unite situată în apropiere de Phoenix, Arizona.

Prin firma de investiții Cascade Investment, Bill Gates a cumpărat o suprafață de aproximativ 100 Km pătrați pe care va fi ridicat viitorul oraș inteligent. Investiția de până acum a lui Gates se ridică la 80 de milioane de dolari.

Planul de construcție are în vedere ridicarea a 80.000 de case. Aproximativ 14 Km pătrați vor fi alocați unei zone industriale, care va găzdui inclusiv clădiri de birouri și magazine. 2 Km pătrați vor fi dedicați construcției de școli, iar pentru parcuri vor fi alocați peste 13 Km pătrați.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Viitorul oraș va include o serie întreagă de tehnologii moderne sau care vor deveni disponibile abia în următorii ani, precum rețele de mare viteză, fabrici de producție ultra-moderne sau mașini și autobuze autonome.

Proiectul va fi construit pe baza unei infrastructuri flexibile, care să simplifice viitoarele modificări și upgrade-uri care vor fi posibile grație tehnologiilor viitoare.

O analogie familiară lui Bill Gates ar fi cea cu un PC. Viitorul oraș va fi construit astfel încât să poată fi implementate fără mari dificultăți tehnologiile care vor fi disponibile după finalizarea lucrărilor, așa cum la un PC se poate înlocui o componentă pentru a face un upgrade.

viewscnt
Afla mai multe despre
bill gates
smart city