Fabricarea noului Samsung Galaxy S8 este semnificativ mai costisitoare pentru companie decât cea a modelelor anterioare, dar și față de vârfurile de gamă ale principalilor rivali ai producătorului sud-coreean. Astfel, spre exemplu, costul fabricării noului Galaxy S8 depășește îl cu aproape 37% pe cel al iPhone 7, potrivit unei estimări realizate de compania britanică de cercetare și analiză IHS Markit.
Prețul noului vârf de gamă de la Samsung pornește de la 720 de dolari.
IHS Markit analizează, periodic, prețurile diferitelor componente ale smartphone-urile, estimând costurile imediate de producție (în care nu sunt incluse diferite costuri indirecte ca cele de cercetare-dezvoltare sau marketing).
Galaxy S8 este echipat, printre altele, cu un procesor Snapdragon 835 și un ecran care acoperă 83% din suprafața telefonului, numit Infinity Display.
Lansat în această primăvară, noul vârf de gamă Samsung este deosebit de important pentru producătorul sud-coreean, fiind primul flagship lansat de companie după retragerea de pe piață, în toamna anului trecut, a modelului Note 7, din cauza riscului de explozie.
Potrivit directorului diviziei de dispozitive mobile a Samsung, Koh Dong-jin, Galaxy S8 va fi cel mai sigur smartphone Galaxy de până acum, datorită măsurilor adoptate pentru a se evita defectarea bateriilor care a provocat aprinderea spontană a unor telefoane Note 7.
Samsung speră că S8 va ajuta compania să recupereze din cota de piață în China, unde producătorul sud-coreean a ieșit din topul celor mai mari cinci furnizori de smartphone-uri din cauza concurenței mari din partea unor producători locali precum Huawei Technologies.
În Europa, Galaxy S8 av fi disponibil în magazine începând cu 28 aprilie.