FOTO Truth Social, rețeaua de socializare a lui Donald Trump, copiază logoul unei firme de panouri solare

FOTO Truth Social, rețeaua de socializare a lui Donald Trump, copiază logoul unei firme de panouri solare
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 feb 2022

Rețeaua de socializare a lui Donald Trump, Truth Social, lansată de doar câteva zile, riscă să se confrunte deja probleme juridice, deoarece logoul societății - o majustuclă ”T” albă spartă, pe un fond albastru - seamănă puternic cu cel al întreprinderii britanice de panouri solare pe camioane Trailar, care a anunțat o acțiune în justiție în vederea protejării mărcii sale, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Această asemănare izbitoare a fost relevată de către un utilizator al rețelei de socializare Twitter, care compară cele două logouri, scrie News.ro.

Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri CITEȘTE ȘI Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri

Societatea britanică Trailar a reacționat imediat pe Twitter și a cerut un număr de telefon al unui avocat.

”Este genial să-l vezi pe Donald Trump susținând o întreprindere de dezvoltare durabilă în plină creștere! Poate că ar trebui să întrebe data viitoare”, declară compania, care-i ”tăguiește” pe fiul Donald Trump, Donald John Trump, dar și pe fiica acestuia Ivanka Trump și pe soția miliardarului, Melania Trump, în contextul în care nu se poate adresa în mod direct  fostului președinte al Statelor Unite pe Twitter, la care i-a fost interzis accesul în ianuarie 2021.

Un reprezentant de marketing al Trailar, Matthew Summers, declară Daily Beast că întreprinderea se află în căutarea unui ”avocat pentru a înțelege următoarele etape și opțiunile disponibile pentru a-și proteja marca”.

Truth Social - disponibilădoar în magazinul de aplicații al Apple în Statele Unite - a demarat în trombă și a obținut luni rangul de cea mai descărcată aplicație gratuită a momentului în App Store US.

Aeroporturile din România investesc în tehnologii de ultimă generație CITEȘTE ȘI Aeroporturile din România investesc în tehnologii de ultimă generație

Însă numeroase persoane se plâng de probleme cu accesul la serviciu.

Utilizatori care au precomandat aplicația, nu au reușit să-și finalizeze înscrierea și au primit un mesaj de eroare în etapa finală.

O problemă juridică riscă, de-acum, să se adauge problemelor tehnice.

FOTO Truth Social, rețeaua de socializare a lui Donald Trump, copiază logoul unei firme de panouri solare

viewscnt
Afla mai multe despre
truth social
donald trump