Irlanda se apropie de o decizie referitoare la Facebook, esențială pentru transferul de date între UE și Statele Unite

Irlanda se apropie de o decizie referitoare la Facebook, esențială pentru transferul de date între UE și Statele Unite
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 feb 2022

Autoritatea de supraveghere a datelor din Irlanda se așteaptă să își consulte colegii de reglementare din Uniunea Europeană, în aprilie, cu privire la ancheta sa privind transferurile de date ale Facebook, apropiindu-se de o decizie care ar putea afecta afacerile transatlantice dacă va interzice fluxurile de date din UE către Statele Unite, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Cea mai înaltă instanță din Europa a decis în 2020 că Acordul de transfer de date între UE și Statele Unite a fost invalid, invocând probleme de supraveghere, scrie News.ro.

Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri CITEȘTE ȘI Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri

Această decizie a determinat Comisia pentru Protecția Datelor (DPC) din Irlanda să emită un ordin provizoriu conform căruia mecanismul pe care Facebook îl folosește pentru a transfera date de la utilizatorii Uniunii Europene în Statele Unite ”nu poate fi folosit în practică”.

Ordinul a fost blocat în urma unei contestații formulate de Facebook la Înalta Curte irlandeză, dar a fost reluat în mai anul trecut, când instanța a respins pretențiile Facebook.

Facebook a avertizat că o oprire ar putea avea consecințe ”devastatoare” și ”ireversibile” pentru afacerea sa, care se bazează pe procesarea datelor utilizatorilor pentru a difuza reclame online direcționate.

DPC a spus că și alte companii s-ar putea confrunta cu perturbări masive.

DPC, care este principalul organism de reglementare al Facebook și al multor alte dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume datorită locației sediului lor central al UE în Irlanda, a publicat luni decizia sa preliminară revizuită, la care proprietarul Facebook, Meta Platforms, poate răspunde în termen de 28 de zile.

DPC a refuzat să ofere detalii despre constatările revizuite.

Aeroporturile din România investesc în tehnologii de ultimă generație CITEȘTE ȘI Aeroporturile din România investesc în tehnologii de ultimă generație

În conformitate cu normele UE privind protecția datelor, DPC trebuie apoi să trrraaansmită hotărârea tuturor autorităților de supraveghere ale UE implicate și să ia în considerare punctele lor de vedere înainte de a emite un verdict final.

Un purtător de cuvânt al DPC a anticipat că rezultatele revizuite vor fi comunicate altor autorități de reglementare din UE în aprilie.

Un purtător de cuvânt al Meta a confirmat că a primit versiunea revizuită.

”Suspendarea transferurilor de date ar dăuna nu numai milioanelor de oameni, organizațiilor caritabile și întreprinderilor din UE care folosesc serviciile noastre, ci și miilor de alte companii care se bazează pe transferurile de date UE-SUA pentru a oferi un serviciu global. Este necesară o soluție pe termen lung privind transferurile de date UE-SUA pentru a menține oamenii, întreprinderile și economiile conectate”, a spus compania.

viewscnt
Afla mai multe despre
irlanda
facebook