Gigantul Tencent, lovit în China, accelerează investițiile în străinătate. Record de 16 achiziții în Europa, inclusiv în România

Gigantul Tencent, lovit în China, accelerează investițiile în străinătate. Record de 16 achiziții în Europa, inclusiv în România
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 sep 2021

Gigantul tech Tencent, cea mai valoroasă companie chineză listată la bursă și una dintre cele mai mari din lume, și-a majorat de peste 8 ori investițiile în străinătate în acest an, preluând inclusiv o companie din România, în condițiile în care Beijingul întărește controlul asupra operațiunilor locale ale companiilor din tehnologie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Conglomeratul chinez, cu activități în social-media, industria jocurilor video și fintech, printre altele, a semnat un număr record de 16 achiziții în Europa în prima jumătate a anului, ajungând la un total de 34 de achiziții internaționale, potrivit datelor Refinitiv, citate de Financial Times.

În perioada similară din 2020, Tencent a efectuat patru achiziții în străinătate, iar în 2019 - doar trei.

China limitează la 3 ore pe săptămână durata alocată de minori jocurilor video online CITEȘTE ȘI China limitează la 3 ore pe săptămână durata alocată de minori jocurilor video online

Extinderea pe plan international are loc în contextul în care autoritățile chineze introduc măsuri de reglementare tot mai stricte pentru companiile din sectorul tehnologiei, măsuri ce afectează multe dintre principalele domenii de activitate ale Tencent, cum sunt jocurile video.

“Reglementările mai stricte și încetinirea creșterii în China au condus la creșterea numărului de companii chineze care țintesc piețele internaționale”, spune Daniel Ahmad, analist de jocuri la Niko Partners.

Majoritatea investițiilor Tencent din Europa au vizat industria jocurilor video. În ianuarie, multinaționala chineză a preluat, prin intermediul subsidiarei elvețiene Miniclip, studioul danez de jocuri Gamebasics, o lună mai târziu achiziționând și pachetul majoritar de acțiuni la studioul românesc Green Horse Games, fondat de George Lemnaru.

Investiția a fost derulată tot prin Miniclip, companie preluată de Tencent în 2015.

Tencent este prezentă în România și prin intermediul dezvoltatorului norvegian de jocuri video Funcom, care și-a deschis, recent, un studio la București.

Facebook afișează mai puțină politică CITEȘTE ȘI Facebook afișează mai puțină politică

Multe dintre achizițiile europene ale Tencent, inclusiv în țări ca Marea Britanie, Germania, Olanda și România, au fost derulate prin intermediul unor subsidiare.

"Îngrijorările legate de tehnologia chineză au fost vehiculate foarte eficient" pe piețe precum SUA, Europa și Australia, a comentat Mark Natkin, fondatorul Marbridge Consulting, un grup de cercetare în domeniul tehnologiei cu sediul la Beijing. "Efectuarea de achiziții printr-o abordare mai stratificată, care atrage mai puțină atenție, este probabil prudentă", a precizat acesta.

Tencent a participat, de asemenea, la o serie de runde de finanțare pentru startup-uri din Singapore, India, Japonia, Coreea de Sud și Australia, pe măsură ce și-a extins afacerile internaționale în prima jumătate a anului.

În paralel, multinaționala chineză a continuat să își dezvolte și afacerile din China, 56 dintre cele 77 de investiții derulate de Tencent în sectorul jocurilor video de la începutul anului vizând companii chineze.

viewscnt
Afla mai multe despre
tencent
achizitii strainatate
tencent romania
jocuri video
green horse games
funcom
reglementari china companii tehnologie