Pe 2 octombrie, Guvernul a împrumutat 4 miliarde de euro prin cele trei emisiuni de obligațiuni, pe 7, 12 și 20 de ani.
Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată. Astfel, necesarul de finanțare doar pentru acoperirea deficitului bugetar a urcat de la circa 135 miliarde lei la circa 160 miliarde lei.

Pentru anul în curs, având în vedere că planul de finanțare (rostogolire și deficit) prevede un necesar de 259 miliarde de lei, suma de 238,4 miliarde lei înseamnă că în cele circa două luni și jumătate rămase până la final de an, Ministerul Finanțelor trebuie să împrumute ușor peste 20 de miliarde de lei.
Din totalul de 238,4 miliarde lei, suma de 108,6 miliarde lei este determinată de finanțările (în euro și dolari) atrase de pe piața externă, în principal prin emisiuni de obligațiuni, dar și prin plasamente private și alte împrumuturi (de exemplu, de la instituții financiare internaționale).
Plasamenele private continuă într-un ritm accelerat și au ajuns la 4,3 miliarde de euro până la finalul lunii septembrie.

Necesarul de finanțare pentru 2025 a fost revizuit la un nivel record
La început de octombrie, Guvernul și-a revizuit necesarul de împrumut pentru anul acesta, de la 232 miliarde de lei anterior la 259 miliarde de lei, ca urmare a adoptării rectificării bugetare, care urcă ținta de deficit bugetar de la 7% din PIB, 135 miliarde lei, la 8,4% din PIB, circa 159 miliarde lei.
uma de 259 miliarde lei ar reprezenta un nou record pentru împrumuturi ale statului într-un an.
Anul trecut, statul a împrumutat 252 miliarde lei, după ce inițial a anunțat un nesar de împrumut, care a fost revizuit, însă, de trei ori în cursul anului, pe măsură ce se înrăutățea și estimarea privind deficitul bugetar.
În 2024, Guvenrul a început anul cu o țintă de deficit de 5% din PIB, 86,6 miliarde de lei, și a terminat cu un deficit de 8,65%, 152,7 miliarde lei.
