GRAFIC Apelurile spam au crescut de trei ori. Topul țărilor care au primit cele mai multe apeluri nesolicitate

GRAFIC Apelurile spam au crescut de trei ori. Topul țărilor care au primit cele mai multe apeluri nesolicitate
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 24 dec 2018

Anul acesta, numărul apelurilor de tip spam a crescut cu 300% la nivel mondial, conform unui studiu publicat de Truecaller.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Truecaller, un serviciu de identificare a apelantului pentru smartphone-uri, a făcut publice statisticile proprii privind mesajele nesolicitate pe care utilizatorii săi din toată lumea le primesc.

Compania cu sediul în Stockholm, înființată în 2009, a publicat pe propriul blog topul 20 al țărilor care au primit cele mai multe apeluri nesolicitate anul acesta.

Cu 37,5 apeluri spam în medie pe lună, adică mai bine de un mesaj pe zi, pe primul loc în acest top se află Brazilia. India, Chile, Africa de Sud și Mexic completează topul celor mai “spamate” țări din 2018.

Facebook a dat acces mai multor mari companii la datele utilizatorilor săi, fără acceptul acestora CITEȘTE ȘI Facebook a dat acces mai multor mari companii la datele utilizatorilor săi, fără acceptul acestora

În topul din care România, din fericire, lipsește se regăsesc și un număr limitat de țări europene. Țara europeană care primește cele mai multe apeluri nesolicitate ar fi Grecia, urmată de Spania și Italia.

În total, în perioada ianuarie - octombrie 2018, Truecaller a identificat 17,7 miliarde de apeluri nesolicitate le nivel mondial. Serviciul folosește un algoritm propriu de identificare a spam-urilor, însă în umărul total se regăsesc și apeluri marcate manual de utilizator ca spam.

Statistica se bazează pe mesajele primite de utilizatorii serviciului Truecaller și, deși poate fi o reprezentare a tendinței în ceea ce privește mesajele nesolicitate, în fapt, numărul apelurilor de tip spam ar putea fi mai mare.

GRAFIC Apelurile spam au crescut de trei ori. Topul țărilor care au primit cele mai multe apeluri nesolicitate

viewscnt
Afla mai multe despre
spam
apeluri
smartphone