Piața smartphone-urilor pliabile a înregistrat o creștere semnificativă și o schimbare la vârful clasamentului în primul trimestru al acestui an.
În T1, conform unui studiu de piață făcut de Counterpoint Research, piața smartphone-urilor pliabile a crescut cu 49% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Aceasta reprezintă cea mai mare creștere pentru această piață din ultimele șase trimestre.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Deși este lipsit de cifre absolute, studiul Counterpoint arată că Samsung a suferit o scădere majoră, de 42 de procente de la an la an, iar cota companiei coreene a scăzut de la 58% la 23% din piața globală.
În același timp, Huawei a crescut cu 257%, pe fondul revenirii puternice din China și a implementării conexiunilor 5G pe aceste dispozitive.
Acum, compania chineză deține 35% din piața smartphone-urilor pliabile și este noul lider, depășind Samsung, care a dominat această piață încă de la începuturi.
Piața smartphone-urilor pliabile mai are doi jucători majori - Honor și Motorola, cu 12% respectiv 11% din piață. Cei doi s-au bucurat, în ultimul an, de o creștere a vânzărilor în afara Chinei.
Counterpoint mai subliniază faptul că, pentru prima oară după 11 trimestre consecutive, smartphone-urile care se pliază precum o carte le-au depășit ca popularitate pe cele care folosesc un mecanism asemenea telefoanelor cu clapetă - asta deși sunt mai scumpe.