LG poate ieși de pe piața smartphone-urilor

LG poate ieși de pe piața smartphone-urilor
scris 21 ian 2021

După ani la rând de mari pierderi financiare, LG ar putea lua anul acesta decizia de a renunța complet să mai concureze pe piața smartphone-urilor.

Zvonurile conform cărora LG nu are de ales și va ieși de pe piața smartphone-urilor, care circulă în ultimul an și sunt constant dezmințite, ar putea deveni realitate chiar anul acesta.

Angajații diviziei mobile LG au primit zilele trecute un email de la șeful companiei, Kwon Bong-seok, în care acesta vorbește despre o decizie importantă pe care trebuie să o ia în 2021 cu privire la viitorul LG în piața smartphone-urilor.

VIDEO Jack Ma, fondatorul Alibaba, apare în public pentru prima dată din octombrie anul trecut CITEȘTE ȘI VIDEO Jack Ma, fondatorul Alibaba, apare în public pentru prima dată din octombrie anul trecut

„Întrucât concurența pe piața dispozitivelor mobile devine din ce în ce mai acerbă, este timpul ca LG să judece la rece și să ia cea mai bună decizie”, scrie CEO-ul companiei în scrisoarea adresată propriilor angajați.

„Compania are în vedere toate variantele posibile, inclusiv vânzarea, retragerea și reducerea activității smartphone-urilor” continuă Kwon Bong-seok, care mai spune că încă nu s-a luat o decizie finală.

În ultimii 5 ani, divizia mobilă a LG a pierdut 4,5 miliarde de dolari. După ce Google a renunțat la seria Nexus, pentru care a colaborat în mod constant cu LG, compania coreeană nu a mai reușit să se arate competitivă pe niciun segment de piață.

Cu toate astea, oficialii companiei s-au arătat încrezători până acum, iar cea mai nouă ambiție a producătorului este un smartphone cu ecran rulabil, pe care ar trebui să-l lanseze chiar anul acesta. Ar putea fi unul din ultimele smartphone-uri LG.

viewscnt
Afla mai multe despre
lg
smartphone