Microsoft își pregătește revenirea pe piața smartphone-urilor

Microsoft își pregătește revenirea pe piața smartphone-urilor
scris 2 dec 2018

Marea revenire promisă de Microsoft pentru piața dispozitivelor mobile ar putea avea loc anul viitor și nu oricum, ci un dispozitiv care să atragă toate privirile.

Revenirea Microsoft, care a stat sub semnul întrebării în ultimii ani, se pare că se va produce prin intermediul unui smartphone pliabil, pe care inginerii companiei îl numesc intern Project Andromeda.

Informația vehiculată de unul din jurnaliștii apropiați de gigantul american, Brad Sams, descrie un dispozitiv care va surprinde pa toată lumea prin formatul său dar și prin funcționalitatea pe care o va oferi.

Acest lucru ar fi posibil dacă Microsoft va folosi pe acesta ca sistem de operare chiar Windows - lucru foarte posibil, care s-ar potrivi foarte bine strategiei Microsoft care creionează un sistem de operare universal, ce poate fi folosit pe toate dispozitivele indiferent de formatul acestora.

Business-ul din industria de software românescă va depăși 5,4 miliarde de euro în acest an. Cele mai profitabile firme din domeniu CITEȘTE ȘI Business-ul din industria de software românescă va depăși 5,4 miliarde de euro în acest an. Cele mai profitabile firme din domeniu

Un smartphone pliabil cu Windows 10, care să se transforme într-o tabletă de cel puțin 7 sau 8 inch când este deschis, ar putea oferi utilizatorilor o funcționalitate superioară celei pe care o pot oferi Android sau iOS, plus cea mai simplă sincronizare cu documentele și mediul de lucru de pe PC-urile cu Windows.

2019 pare să fie un an aglomerat pentru Microsoft, companie care, pe lângă marea revenire pe piața smartphone-urilor cu un dispozitive pliabil, ar mai pregăti o serie întreagă de produse noi pentru zona de consumer.

În fruntea listei vehiculate în mod neoficial se află două noi versiuni ale consolei Xbox One, noi laptopuri din seria Surface care se vor baza pe soluții furnizate de AMD (în loc de Intel, cum era cazul până acum) și o nouă tabletă Surface Pro care să concureze cu noul iPad Pro.

Tot anul viitor Microsoft și-ar putea lansa primul difuzor inteligent sub brandul Surface, cu care să concureze pe o piață dominată în prezent de Google și Amazon.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
microsoft
smartphone
tabletă
laptop
surface