Microsoft și Google declară armistițiu în privința disputelor legale

Microsoft și Google declară armistițiu în privința disputelor legale
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 24 apr 2016

Microsoft și Google au ajuns la un acord pentru retragerea plângerilor pe care cele două companii le-au depus, de-a lungul anilor, una împotriva celeilalte la diverse autorități de reglementare din Europa și alte regiuni ale lumii, scrie Wall Street Journal.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Companiile noastre concurează aprig, dar vrem să facem acest lucru în funcție de caracteristicile produselor și nu pe baza proceselor din instanțe. Astfel, în urma acordului privind brevetele, am agreat să ne retragem plângerile depuse la autoritățile de reglementare", a declarat un purtător de cuvânt al Google.

Șefii Google și Microsoft, Sundar Pichai și, respectiv Satya Nadella, colaborează de mai multe luni în vederea încetării ostilităților.

În septembrie anul trecut, cei doi au decis să renunțe la toate procesele aflate pe rol legate de folosirea unor brevete pentru telefoane mobile, Wi-Fi și alte tehnologii. O lună mai târziu, Microsoft s-a retras din FairSearch, un grup european de lobby format din companii tech, îndreptat împotriva Google și a dominației acesteia în domeniul căutării pe Internet.

FairSearch a anunțat că își va continua activitatea și fără Microsoft, însă unul dintre membrii grupului a declarat că FairSearch "a murit" odată cu plecarea gigantului american.

Profitul Google a crescut cu 20% în primul trimestru, la 4,2 mld. dolari, însă a ratat estimările analiștilor CITEȘTE ȘI Profitul Google a crescut cu 20% în primul trimestru, la 4,2 mld. dolari, însă a ratat estimările analiștilor

Luna trecută, Microsoft a părăsit și Inițiativa pentru o Piață Online Competitivă (Icomp), un alt grup de lobby centrat pe dominația Google. Potrivit portalului britanic de comparare a prețurilor Foundem, fost membru al Icomp, Microsoft amenințase anterior cu retragerea din grup dacă acesta nu își va îndrepta activitatea "pe probleme care nu privesc dominația Google sau practicile antitrust ale companiei".

Icomp a fost de acord, însă membrii grupului s-au opus propunerii Microsoft pentru retragerea unei plângeri oficiale depusă la autoritățile de reglementare europene împotriva Google, astfel că noul aliat al companiei de internet a părăsit grupul de lobby, au spus reprezentanții Foundem.

Microsoft nu a comentat detaliile furnizate de Foundem, însă a confirmat că s-a retras din componența FairSearch și Icomp.

Chiar dacă, aparent, lupta legală dintre Microsoft și Google s-a încheiat, compania deținută de Alphabet trebuie să răspundă acuzațiilor înaintate de autoritățile de reglementare din mai multe țări referitoare la un posibil abuz de poziție dominantă pe piața căutării pe Internet și la practicile neconcurențiale pe piața telefoanelor mobile.

Microsoft va lansa un update major pentru Windows 10 la vară CITEȘTE ȘI Microsoft va lansa un update major pentru Windows 10 la vară

Comisia Europeană (CE) a acuzat miercuri Google de abuz de poziție dominantă în ceea ce privește sistemul de operare Android pentru platformele mobile, în condițiile în care gigantul american impune restricții producătorilor de telefoane și operatorilor de rețele de telefonie mobilă, îngrădind astfel concurența pe piața serviciilor de căutare pe internet, potrivit opiniei preliminare a CE în cadrul unei investigații demarate în urmă cu un an.

Separat, CE investighează Google cu privire la alte aspecte ale comportamentului companiei în cadrul Spațiul Economic European (SEE), printre care tratamentul favorabil acordat de Google serviciilor sale de căutare specializată în rezultatele căutării generale, precum și cu privire la preocupările privind copierea conținutului web al concurenților (cunoscută sub numele de „scraping”), exclusivitatea publicitară și restricțiile nejustificate impuse difuzorilor de publicitate.

De cealaltă parte a Atlanticului, Comisia Federală pentru Comerț din Statele Unite a lansat în septembrie 2015 o investigație împotriva Google, compania fiind suspectată de practici neconcurențiale cu privire la accesul rivalilor la sistemul de operare Android pentru dispozitive mobile. Ancheta a fost declanșată la doi ani de la abandonarea, din lipsă de probe, a unei investigații referitoare la motorul de căutare al companiei de internet.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
google
dispute legale
autoritati de reglementare