Miliardarul Jack Ma a câștigat într-o singură zi 2,8 miliarde dolari, după creșterea acțiunilor Alibaba cu 13%

Miliardarul Jack Ma a câștigat într-o singură zi 2,8 miliarde dolari, după creșterea acțiunilor Alibaba cu 13%

Sursa foto: Minipig5188 | Dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 9 iun 2017

Averea netă a miliardarului chinez Jack Ma s-a mărit joi cu 2,8 miliarde de dolari, după creșterea cu 13% a acțiunilor gigantului de comerț electronic Alibaba, care a estimat un avans al vânzărilor peste estimările analiștilor, în pofida încetinirii economiei Chinei, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ma, în vârstă de 52 de ani, este cel mai bogat om din China și al 14-lea la nivel mondial, potrivit indicelui Bloomberg al miliardarilor. Averea sa netă a crescut cu 8,5 miliarde de dolari în acest an, la 41,8 miliarde de dolari, scrie News.ro.

Alibaba anticipează pentru anul fiscal care se va încheia în martie 2018 o creștere de 45%-49% a veniturilor, peste așteptările analiștilor de 37%, demonstrând eficiența investițiilor dincolo de comerțul online.

Acțiunile Alibaba au crescut joi, la bursa din New York, cu 13%, la un nivel record, adăugând 42 de miliarde de dolari la capitalizarea de piață a companiei.

DOCUMENT Primele măsuri ale noului șef ANCOM: modificare semnificativă a organigramei instituției. Aproape 50 de desființări, înființări și transferuri de direcții, departamente și servicii CITEȘTE ȘI DOCUMENT Primele măsuri ale noului șef ANCOM: modificare semnificativă a organigramei instituției. Aproape 50 de desființări, înființări și transferuri de direcții, departamente și servicii

Alibaba și Tencent Holdings, care domină comerțul online și media socială, s-au implicat tot mai mult în domenii noi, de la serviciile de cloud computing la streamingul muzical și video.

Alibaba a organizat în această săptămână întâlniri cu investitorii, iar Ma urmează să discute vineri inițiativele companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
jack ma
alibaba