Nvidia construiește cel mai puternic supercomputer cu inteligență artificială din Israel

Nvidia construiește cel mai puternic supercomputer cu inteligență artificială din Israel
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 mai 2023

Nvidia a anunțat că dezvoltă cel mai puternic supercomputer cu inteligență artificială (AI) din Israel, pentru a satisface cererea crescândă a clienților pentru aplicații AI, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nvidia, cea mai valoroasă companie producătoare de cipuri listată la bursă, a declarat că sistemul bazat pe cloud va costa sute de milioane de dolari și va fi parțial operațional până la sfârșitul anului 2023, scrie News.ro.

JPMorgan Chase vrea să lanseze un serviciu similar cu ChatGPT care să selecteze investiții optime pentru clienți CITEȘTE ȘI JPMorgan Chase vrea să lanseze un serviciu similar cu ChatGPT care să selecteze investiții optime pentru clienți

Gilad Shainer, vicepreședinte senior la Nvidia, a declarat că Nvidia a lucrat cu 800 de startupuri din Israel și zeci de mii de ingineri software.

Sistemul, numit Israel-1, este de așteptat să ofere performanțe de până la opt exaflopi de calcul AI, pentru a-l face unul dintre cele mai rapide supercomputere AI din lume.

Un exaflop are capacitatea de a efectua 1 chintilion - sau 1.000.000.000.000.000.000 - calcule pe secundă.

Shainer a spus că AI este ”cea mai importantă tehnologie din viața noastră” și că pentru a dezvolta AI și aplicații AI generative sunt necesare unități mari de procesare grafică (GPU).

”Inteligența artificială generativă merge peste tot în zilele noastre. Trebuie să poți desfășura antrenarea pe seturi mari de date”, a spus el pentru Reuters, menționând că firmele din Israel vor avea acces la un supercomputer pe care nu îl au astăzi.

”Acest sistem este un sistem la scară largă, care le va permite de fapt să facă antrenament mult mai rapid, să construiască cadre și să construiască soluții care pot aborda probleme mai complexe.”

Una din funcțiile AI anunțate recent de Google ridică deja semne de întrebare privind intimitatea utilizatorilor CITEȘTE ȘI Una din funcțiile AI anunțate recent de Google ridică deja semne de întrebare privind intimitatea utilizatorilor

ChatGPT al OpenAI, de exemplu, a fost creat cu mii de GPU-uri Nvidia. Sistemul a fost dezvoltat de fosta echipă Mellanox.

Nvidia a cumpărat designerul israelian de cipuri Mellanox Technologies în 2019, pentru aproape 7 miliarde de dolari, depășind Intel Corp.

Shainer a spus că prima prioritate a Nvidia pentru supercomputer sunt partenerii săi israelieni.

”Putem folosi acest sistem pentru a lucra cu parteneri din afara Israelului”, a spus el.

Săptămâna trecută, Nvidia a declarat că a colaborat cu Universitatea Britanică din Bristol pentru a construi un nou supercomputer, folosind un nou cip Nvidia, care ar concura cu Intel și Advanced Micro Devices Inc.

viewscnt
Afla mai multe despre
nvidia
supercomputer
inteligență artificială