Problemele tehnice au împiedicat până acum Apple să lanseze un abonament pentru iPhone

Problemele tehnice au împiedicat până acum Apple să lanseze un abonament pentru iPhone
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 13 feb 2023

Apple lucrează la o subscripție pentru iPhone, ca alternativă la vânzarea cu preț unic a acestuia, însă, dificultățile tehnice au făcut ca lansarea serviciului să fie amânată deja de mai multe ori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În prezent, Apple lucrează la patru proiecte de fintech - Apple Card Savings Account (cont de economii cu cardul Apple) și Apple Pay Later (plata ulterioară pentru achiziții), care au fost deja anunțate, și Apple Pay Monthly Installments (pentru achiziții în rate) respectiv un serviciu prin care iPhone poate fi achiziționat ca subscripție în locul plății unui preț fix, susțin cei de la Bloomberg.

Acesta din urmă este afectat în mod special de dificultăți tehnice, motiv pentru care încă nu a fost lansat. Inițial, se vorbea despre o lansare a acestuia în 2021, iar apoi de o amânare pentru 2022, care nici ea nu a avut loc.

Cele mai noi iPhone-uri se vând în China cu mari reduceri CITEȘTE ȘI Cele mai noi iPhone-uri se vând în China cu mari reduceri

În ciuda problemelor, Apple nu a renunțat subscripția pentru smartphone-urile sale, ci lucrează în continuare la acest proiect.

Spre deosebire de Apple Pay Monthly Installments, care presupune simpla eșalonare a prețului într-un număr egal de rate lunare, abonamentul ar trebui să funcționeze la fel ca subscipțiile de la aplicații - utilizatorul poate folosi telefonul câtă vreme plătește abonamentul.

Toate proiectele financiare ale companiei vor avea la bază o platformă proprie, numită intern Project Breakout, prin care Apple vrea să ofere în mod independent produse financiare, fără să depindă de diverși parteneri.

Între timp, în martie sau aprilie, Apple este așteptată să lanseze serviciul Apple Pay Later.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
abonament
iphone
fintech