Compania a închiriat un spațiu de 600 metri pătrați în clădirea Tower Center International. Tranzacția de închiriere a fost intermediată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Noul birou din București va susține operațiunile în creștere ale Global AI în Europa și reflectă strategia companiei de a fi mai aproape atât de clienți, cât și de piețele din Europa Centrală și de Est care oferă forță de muncă cu pregătire tehnică.
„La Global AI ne concentrăm să ajutăm organizațiile să treacă de la planuri la realitate, construind sisteme care sunt folosite, nu doar se discută despre ele. Extinderea în București face parte din modul în care susținem acest obiectiv, fiind mai aproape atât de clienții noștri, cât și de talentele care asigură livrarea acestor rezultate. Pe măsură ce ne consolidăm prezența în Europa, partenerii locali potriviți contează. Cushman & Wakefield România ne-a sprijinit în identificarea spațiului potrivit și în derularea eficientă a procesului de închiriere”, spune Dragoș Nănuți, VP of Sales Europe, Global AI.
Global AI este un lider în dezvoltarea de produse și soluții agentice de inteligență artificială (AI).
Platforma sa Agentic AI, destinată mediului de business, permite organizațiilor să proiecteze, să implementeze și să scaleze fluxuri de lucru AI. Cu expertiză solidă în multiple industrii și în medii critice, Global AI livrează produse AI sigure, de înaltă performanță, care îmbunătățesc procesul decizional, accelerează transformarea și creează valoare măsurabilă pentru acționari.
















