Samsung ar putea folosi Wear OS pe smartwatch-uri

Samsung ar putea folosi Wear OS pe smartwatch-uri
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 1 apr 2021

Tot mai multe dovezi converg către ideea că, în curând, cel puțin parte a smartwatch-urilor Samsung vor avea la bază sistemul de operare dezvoltat de Google.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Zvonurile conform cărora Samsung va folosi Wear OS pe smartwatch-urile companiei, în locul propriului sistem de operare, Tizen, devin din ce în ce mai convingătoare. Dincolo de sursele anonime, apar acum și dovezi software.

Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei CITEȘTE ȘI Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei

În codul aplicației Galaxy App pentru accesorii purtabile au fost descoperite trimiteri la un plugin numit “water”, care va asigura compatibilitatea acesteia, dezvoltată inițial pentru Tizen, cu Wear OS, sistemul de ceasuri inteligente dezvoltate de Google.

Asta înseamnă că Samsung lucrează la portarea propriilor aplicații pentru wearables de la Tizen la Wear OS, ceea ce nu ar face dacă nu are avea în plan lansarea pe piață a unor astfel de dispozitive.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

Același cod spune câte ceva și despre smartwatch-urile pe care Samsung va pune Wear OS. Este vorba de versiunii viitoare ale modelelor Watch și Watch Active, cu ecrane de dimensiuni cuprinse între 40 și 45 de milimetri.

Logica din spatele mutării nu este foarte clară, însă pare să aibă legătură cu intenția celor de la Samsung de a crește veniturile diviziei mobile, inclusiv prin promovarea soluțiilor software ale altor companii, fie că este vorba de Microsoft, Google, Facebook sau altele.

Facebook lansează două alternative la newsfeed-ul clasic CITEȘTE ȘI Facebook lansează două alternative la newsfeed-ul clasic

După ce a încercat să câștige o oarecare independență față de Google, pentru a păstra cât mai mult din vânzările făcute pe propriile dispozitive, Samsung pare să se fi întors la vechiul principiu, de a face bani folosind software-ul Google.

Este posibil ca Google să plătească Samsung pentru ca producătorul coreean să folosească Wear OS în loc de Tizen. Asta ar însemna că celor de la Google le pasă din nou de ceasuri și că lucrează la îmbunătățirea Wear OS, un sistem de operare ce lasă foarte mult de dorit în acest moment.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
wear os
smartwatch