Samsung ar putea lansa anul viitor un dispozitiv cu ecran pliabil, care își modifică dimensiunea

Samsung ar putea lansa anul viitor un dispozitiv cu ecran pliabil, care își modifică dimensiunea
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 2 apr 2016

Samsung ar putea lansa, anul viitor, un dispozitiv cu ecran pliabil, a cărui mărime va putea fi modificată în funcție de nevoile și preferințele utilizatorilor, potrivit unor surse citate de TechInsider.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Samsung ar urma să înceapă, anul acesta, producția în masă pentru ecrane flexibile și va continua să lucreze la dezvoltarea acestora, urmând ca un telefon inteligent, a cărui mărime poate fi modificată pentru a deveni tabletă ("smartlet"), să fie disponibil pe piață începând cu 2017.

Samsung lucrează de mai mulți ani la dezvoltarea ecranelor flexibile și produce deja televizoare și smartphone-uri cu ecrane OLED cu margini curbate. Totodată, LG a prezentat la Consumer Electronics Show un ecran flexibil de 18 inch, care se poate rula ca un ziar. Acest gen de ecran ar putea fi încorporat, în viitor, în dispozitive precum televizoare, telefoane sau tablete.

Windows 10 este instalat pe 270 milioane de dispozitive CITEȘTE ȘI Windows 10 este instalat pe 270 milioane de dispozitive

În ianuarie, Lee Chang-hoon, director al diviziei de ecrane la Samsung a declarant că "dezvoltarea unui ecran OLED pliabil are loc conform planurilor companiei".

Acesta a adăugat că Samsung intenționează să producă acest produs pe scară largă și discută cu partenerii companiei în acest sens.

Deși, până acum, reprezentanții companiei au vorbit despre ecrane flexibile și nu despre dispozitive de tip "smartlet", surse apropiate situației susțin că un dispozitiv hibrid ar putea fi lansat de Samsung chiar anul viitor.

Dispoztivul pliabil nu are încă un nume oficial și nu este clar cum va funcționa, dar potrivit informațiilor publicației coreene ETNews, acesta ar urma să aibă un ecran de 5 inci când este folosit ca smartphone și 7 inci la dimensiune maximă, pentru a putea fi utilixat ca tabletă.

Samsung este liderul pieței de smartphone-uri la nivel global, aproape un sfert din telefoanele inteligente vândute anul trecut fiind produse de compania sud-coreeană. Totuși, potențialul de creștere este limitat, având în vedere că piața încetinește semnificativ, iar prețurile sunt trase în jos de producători ca Huawei, care câștigă agresiv teren cu ajutorul dispozitivelor accesibile. Profitul net al Samsung s-a redus cu 19% în 2015, reprezentând al doilea an de scăderi consecutiv. Totodată, acțiunile companiei au urmat, în ultimii ani, un trend descendent.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
tableta
oled
smartphone
flexibil
ecran pliabil
display
smartlet