Serviciul de streaming muzical Spotify își prezintă bilanțul primei luni în România: 1,9 milioane ore de ascultat muzică, Bucureștiul se detașează. Principalele piese selectate

Serviciul de streaming muzical Spotify își prezintă bilanțul primei luni în România: 1,9 milioane ore de ascultat muzică, Bucureștiul se detașează. Principalele piese selectate
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 apr 2018

Serviciul de streaming muzical Spotify, lansat în România la jumătatea lunii martie cu un portofoliu de circa 35 de milioane de melodii din repertoriul românesc și cel internațional, își prezintă bilanțul după prima lună, indicând că utilizatorii locali au petrecut în total 1,9 milioane ore ascultând muzică, Bucureștiul fiind orașul cu cel mai mare volum de streaming, urmat de Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Timișoara. Spotify este cea mai mare companie de streaming muzical la nivel mondial și concurează în principal cu Apple și Amazon.com.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

În ceea ce privește demografia, 65% dintre utilizatorii Spotify în România sunt bărbați, în timp ce 35% sunt femei. Vârsta medie este de 23 de ani, situație întâlnită și în alte piețe, unde peste 50% dintre utilizatorii Spotify au sub 30 de ani.

Utilizatorii români au arătat un interes față de artiștii internaționali, XXXTENTACION, Drake,  Post Malone, Kendrick Lamar și Migos formând Top 5. La fel de apreciați sunt și artiștii locali, precum Deliric, Killa Fonic, Carla’s Dreams, Paraziții sau Cheloo.

Titluri internaționale se regăsesc și în Top 10 melodii, unde piesa lui Drake «God’s Plan» ocupă primul loc, urmată de Psycho – Post Malone feat. Ty Dolla $ign și SAD! Aparținând XXXTENTACION. Post Malone are, de altfel, două apariții în cadrul acestui clasament, piesa rockstar aflându-se pe locul 6.

FOTO Huawei a lansat un laptop și două tablete la Mobile Word Congress 2018 CITEȘTE ȘI FOTO Huawei a lansat un laptop și două tablete la Mobile Word Congress 2018

"Serviciul nostru a fost extrem de bine primit de către utilizatorii români și suntem extrem de mulțumiți de rezultatele obținute în prima lună de la lansare. Vom continua să extindem catalogul de melodii românești, astfel încât să putem îndeplini așteptările tuturor utilizatorilor”, spune Przemek Pluta, Markets Operations Europa de Sud și de Est al Spotify.

La începutul acestui an a fost anunțat că Spotify a depășit pragul de 70 de milioane de abonați care plătesc pentru acces.

Platforma are o versiune gratuită, susținută prin conținut publicitar, și o versiune superioară, pe bază de abonament lunar în valoare de 4,99 euro.  În paralel, un abonament lunar la Apple Music și Play Music costă în România 5 euro.

Odată cu intrarea pe piața din România, Spotify este disponibil în 65 de piețe.

În pofida concurenței puternice din parte giganților din domeniul tehnologiei, Apple și Google, și a faptului că nu este disponibil la nivel global, Spotify rămâne liderul detașat al serviciilor de streaming pentru muzică.

Spotify are în total 157 de milioane de utilizatori. 88 de milioane dintre aceștia folosesc varianta gratuită a serviciului, care este monetizată pe baza reclamelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
spotify
muzica
streaming