Sony lansează două noi televizoare 4K și 8K cu diagonale de până la 249 de centimetri

Sony lansează două noi televizoare 4K și 8K cu diagonale de până la 249 de centimetri
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 8 ian 2019

Sony a lansat două noi modele de televizoare cu Android TV din seria Master la CES 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

A9G este modelul OLED cu rezoluție 4K care va fi disponibil în versiuni cu diagonale de 55, 67 și 77 de inch.

Cel de-al doilea televizor, care poartă numele Z9G, este de tip LCD dar rezoluția oferită este 8K de această dată. În plus, acesta va fi disponibil în două versiuni imense, de 85 (216 cm) respectiv 98 de inch (249 cm!).

Noile televizoare au la bază procesorul de imagine X1 Ultimate, optimizat special pentru rezoluția 8K. Cei de la Sony susțin că procesorul analizează fiecare obiect din imagine în parte pentru a obține detalii mai bune și o imagine mai realistă.

FOTO Acer prezintă Swift 7, un laptop cu rame înguste care costă 1.700 de euro CITEȘTE ȘI FOTO Acer prezintă Swift 7, un laptop cu rame înguste care costă 1.700 de euro

De asemenea, algoritmul proprietar face upscaling imaginii 4K astfel încât aceasta să se vadă aproape la fel de bine ca rezoluția 8K.

Z9G dispune de patru difuzoare montate frontal, iar A9G va arăta ca și cum plutește când este montat pe perete - susține producătorul japonez.

Calibrarea specială pentru Netflix,  IMAX Enhanced, Dolby Vision și Atmos sunt alte caracteristici integrate în cele două noi modele de televizoare Sony.

Ambele folosesc Android TV, iar cei de la Sony susțin că prin upgrade-ul la Oreo meniurile și aplicațiile se vor mișca mai rapid decât la versiunile anterioare.

Sony nu a anunțat când anume vor intra pe piață noile sale televizoare și cât vor costa.

viewscnt
Afla mai multe despre
sony
tv
4k
8k
oled
lcd