FOTO Acer prezintă Swift 7, un laptop cu rame înguste care costă 1.700 de euro

Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 8 ian 2019

Producătorul taiwanez Acer a lansat un nou laptop din seria Swift 7, a cărui principală calitate este raportul mare ecran-șasiu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noul Swift 7, care poate fi văzut în detaliu și în GALERIA FOTO, are o grosime de 9.97 mm și cântărește doar 890 de grame. Însă, mai impresionantă decât atât este proporția de 92% pe care o ocupă ecranul din întregul ansamblu. Iar asta datorită ramelor foarte înguste care-l încadrează.

Ecranul în sine este 1080p și măsoară 14 inch, însă, tocmai datorită ramelor înguste, dimensiunile sale sunt mai mici decât ale unui laptop de 14 inch din urmă cu un an.

ZenBook S devine laptopul cu cele mai înguste rame CITEȘTE ȘI ZenBook S devine laptopul cu cele mai înguste rame

Pe partea tehnică noul Swift 7 se bazează pe un procesor Intel Core i7-8500Y de generația a 8-a, 8 / 16 GB memorie RAM și 256 / 512 GB spațiu de stocare SSD PCIe.

Două porturi USB 3 Thunderbolt, o tastatură iluminată și un senzor de amprente integrat în butonul de pornire completează lista caracteristicilor esențiale ale noului laptop Acer.

Producătorul promite o autonomie de 10 ore pentru portabilul care va fi disponibil din luna aprilie pentru 1.700 de euro.

FOTO Acer prezintă Swift 7, un laptop cu rame înguste care costă 1.700 de euro

viewscnt
Afla mai multe despre
acer
swift 7
laptop