Statul a contribuit cu 153 milioane de lei la majorarea capitalului social al Poștei. Diferența până la 170 milioane de lei va fi virată în ultimul trimestru al anului

Statul a contribuit cu 153 milioane de lei la majorarea capitalului social al Poștei. Diferența până la 170 milioane de lei va fi virată în ultimul trimestru al anului
scris 3 mai 2018

Statul a contribuit cu suma de 153 milioane de lei la operațiunea de majorare a capitalului social al Poștei Române, diferența până la 170 milioane de lei, care reprezintă aportul total al Ministerului Comunicațiilor conform participației de 75% în acționariatul companiei, urmând să fie virată în ultimul trimestru al acestui an, a anunțat instituția.

“Este prima capitalizare pe care statul român, în calitate de acționar majoritar, o face prin decizia Guvernului pentru Compania Națională Poșta Română. Acest demers reprezintă atât o investiție majoră, cât și una de încredere a Executivului în capacitatea operatorului național de servicii poștale de a se reinventa pe termen mediu și lung”, se arată într-un comunicat al Ministerului Comunicațiilor. remis Profit.ro.

În luna martie, Ministerul Comunicațiilor a hotărât majorarea capitalului social cu 226,67 milioane de lei prin aport în numerar. La ședință a participat doar reprezentantul ministerului. Fondul Proprietatea, care deține 25% din capital, nu a trimis pe nimeni la ședință.

Planul VIG în România: Concentrare pe asigurări de sănătate, întărirea segmentului de bancassurance și digitalizarea operațiunilor, inclusiv la nivelul interacțiunii cu clienții. O fuziune a BCR Asigurări de Viață cu Omniasig sau Asirom - exclusă CITEȘTE ȘI Planul VIG în România: Concentrare pe asigurări de sănătate, întărirea segmentului de bancassurance și digitalizarea operațiunilor, inclusiv la nivelul interacțiunii cu clienții. O fuziune a BCR Asigurări de Viață cu Omniasig sau Asirom - exclusă

Din această sumă, Ministerul Comunicațiilor va contribui cu 170 milioane de lei, bani care provin de la bugetul statului și care vor acoperi datoriile operatorului poștal național

În prezent, Poșta Română are un capital social de 59.487.787 lei.

“Poșta Română este o companie de interes național, atât din punct de vedere al serviciilor prestate, cât și din perspectiva reprezentativității structurilor teritoriale din mediul rural și urban, motiv pentru care ne-am canalizat toată atenția și toate resursele pentru redresarea acesteia. Un efort substanțial în acest demers a venit din partea Executivului, care a aprobat majorarea capitalului social al unei companii strategice. Iată că promisiunea de redresare a Poștei Române a devenit realitate”, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicațiilor.

Profit.ro a anunțat că statul a inclus în proiectul de buget pe 2018 suma de 170 milioane de lei necesară majorării capitalului social al Poștei Române. Aceeași sumă a fost prevăzută și în bugetul pentru 2017.

În cazul subscrierii doar de către acționarul majoritar, respectiv Ministerul Comunicațiilor, a titlurilor care vor fi emise în cadrul operațiunii, capitalul social al Poștei se va ridica la 229.487.787 lei.

În această situație, statul își va majora cota de la 75% la 93,52%, iar Fondul Proprietatea va rămâne cu doar 6,48%, de la 25% în prezent.

RCS&RDS a testat viteza 5G de până la 10 Gbps, prin intermediul unei platforme prototip CITEȘTE ȘI RCS&RDS a testat viteza 5G de până la 10 Gbps, prin intermediul unei platforme prototip

Începând cu 2010, operatorul poștal național s-a confruntat cu o serie de dificultăți financiare din cauza amenzilor aplicate de către Consiliul Concurenței în anii 2010 și 2016, cât și cu lipsa unei strategii de dezvoltare bazată pe acțiuni concrete cu proiecție în timp, care sa țină seama de evoluția continuă a pieței serviciilor poștale.

“În lipsa resurselor financiare, în situația în care veniturile realizate de companie sunt în continuă scădere și în considerarea unor datorii restante la bugetul de stat și față de partenerii contractuali care depășesc capacitatea de plată a companiei, a fost  identificată ca măsură de susținere a activității companiei capitalizarea acesteia prin aport de  numerar”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ pentru majorarea capitalului social al Poștei Române..

Procesul de capitalizare a fost inițiat în 2016 ca o măsură aprobată în cadrul Memorandumului cu tema ”Demersurile autorităților române privind cazurile sensibile de ajutor de stat aflate în analiza Comisiei Europene și propunerile de măsuri pentru soluționarea acestora, în contextul parteneriatului bilateral propus României de Comisia Europeană”, adoptat la nivelul Guvernului în sedința din 16 iunie 2016.

Ulterior adoptării memorandumului, acționarul majoritar a prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016 suma de 172 milioane de lei ca aport în numerar la procedura de majorare a capitalului social al Poștei Române.

“În cadrul schimbului de corespondență cu acționarul minoritar - Fondul Proprietatea - acesta și-a manifestat intenția de a participa la procesul de majorare a capitalului social al companiei, dar a condiționat participarea de existența unor garanții și impuneri care nu au putut fi acceptate de către acționarul majoritar, atât pe considerentul că toate tipurile de garanții solicitate depășeau prevederile cadrului legal referitor la majorarea capitalului social al unei societăți, cât și pe considerentul că, proporțional cu cota de participare deținută de acționarul minoritar, aceste impuneri nu își găseau justificarea. Având în vedere că acționarul minoritar nu a renunțat la condiționalitățile privind majorarea capitalului social, procesul de capitalizare al companiei nu s-a putut finaliza până la finele anului 2016”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ pentru majorarea capitalului social al Poștei Române.

EXCLUSIV Orange România, amendat pentru prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal. Soluțiile firmelor pentru GDPR vor fi anunțate și detaliate la WeLoveDigital.forum CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Orange România, amendat pentru prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal. Soluțiile firmelor pentru GDPR vor fi anunțate și detaliate la WeLoveDigital.forum

În bugetul de stat pe anul 2017 au fost prevăzute credite bugetare în sumă de 170 milioane de lei pentru capitalizarea operatorului, ca aport al statului, prin MCSI, proporțional cu cota de participare deținută.

Finalizarea operațiunii a întârziat și statul a prevăzut în bugetul pentru 2018 aceeași sumă pentru capitalizarea Poștei.

Cu afaceri de peste 1 miliard de lei, Poșta Română este cel mai mare jucător local de profil, cu o rețea de 5.600 de unități teritoriale și peste 24.000 de angajați.

În intervalul 2009 - 2015, Poșta a raportat numai pierderi, cu excepția anului 2014, când rezultatul net a fost pozitiv și a atins 22,89 milioane de lei. Însumate, pierderile s-au ridicat la 518,5 milioane de lei în perioada menționată.

La nivelul anului 2016, conform celor mai recente date, compania a obținut un profit net de 10,45 milioane de lei.

Conducerea companiei a propus acționarilor pentru 2017 un buget de venituri și cheltuieli ai cărui parametri se înscriu în linia cifrelor din anii precedenți, respectiv profit redus la afaceri de peste un miliard de lei.

Astfel, potrivit proiectului de buget pe 2017, operatorul poștal național a estimat că va înregistra un profit net de 5 milioane de lei la o cifră de afaceri de 1,174 miliarde de lei, potrivit datelor remise la solicitarea Profit.ro.

Comparativ cu 2016, câștigul net anticipat este inferior cu 15,8%, iar afacerile mai mari cu 6,3%. Din totalul afacerilor, o treime este susținută de serviciul de plată a pensiilor de stat.

De asemenea, veniturile totale ale companiei vor crește de la 1,124 miliarde de lei în 2016 la 1,191 miliarde de lei în 2017.

Cifrele finale aferente anului 2017 nu au fost date publicității.

Pentru acest an, compania și-a propus un profit brut de 7 milioane de lei la venituri totale de 1,195 miliarde de lei, potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al companiei pentru 2018, consultat de Profit.ro.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ministerul comunicatiilor
aport
capital social
posta romana
fondul proprietatea