Tranzacție - SoftOne România cumpără Regate

SoftOne România, membru al grupului de investiții Olympia deținut de omul de afaceri Panos Germanos, a preluat integral acțiunile Regate, o companie specializată în dezvoltarea soluțiilor de mobilitate a afacerilor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Tranzacție - SoftOne România cumpără Regate

Alexandra Lucescu, Director de Operațiuni, SoftOne România

SoftOne România, membru al grupului de investiții Olympia  deținut de omul de afaceri Panos Germanos, a preluat integral acțiunile companiei elene Regate, o companie specializată în dezvoltarea soluțiilor de mobilitate a afacerilor. 

Soluțiile Regate vor fi disponibile și pe piața locală, prin intermediul subsidiarei SoftOne România, compania având deja clienți care își desfășoară activitatea și care utilizează aplicațiile pe piața din România.

Anterior, SoftOne România a făcut un pas important în extinderea companiei la nivel local și a achiziționat Orosimo Software, un integrator de soluții software din Grecia.

Achiziția face parte din strategia de dezvoltare SoftOne România de a-și mări rețeaua de parteneri la nivel național și portofoliul de clienți care a ajuns deja la peste 600 de companii ce utilizează soluțiile Soft1.

Reddit cumpără aplicația de video sharing Dubsmash, extinzându-și serviciile pe segmentul dominat de TikTok CITEȘTE ȘI Reddit cumpără aplicația de video sharing Dubsmash, extinzându-și serviciile pe segmentul dominat de TikTok

SoftOne Technologies este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții software ERP, CRM și aplicații Web & Mobile din Europa de Sud-Est. Având sediul central în Atena, Grecia, SoftOne furnizează opțiuni de găzduire a soluțiilor de business atât pe serverul clientului, cât și în Cloud / Software as a Service (SaaS), companiilor de talie mică, medie, cât și organizațiilor mari.

SoftOne România este prezentă pe piața locală de 8 ani. Grupul SoftOne are aproximativ 300 de angajați și o rețea formată din mai mult de 600 de parteneri, deservind circa 47.000 de clienți în patru țări (Grecia, Cipru, Bulgaria și România).
 

Olympia Group a fost înființat în urmă cu 35 de ani în Grecia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite