UiPath a lansat investiția într-un startup francez de inteligență artificială

UiPath a lansat investiția într-un startup francez de inteligență artificială
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mai 2024

Startup-ul francez de inteligență artificială H. AI a adunat 220 de milioane de dolari, ca finanțare inițială, inclusiv de la UiPath.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

Pe lista investitorilor mai apar inclusiv Accel, Bpifrance, Amazon, FirstMark, Elaia Partners, Eurazeo, Xavier Niel (acționarul majoritar al furnizorului francez de servicii de internet și operatorului de telefonie mobilă Iliad), Eric Schmidt (fost CEO Google).

Anterior a fost anunțat că UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în 2021 la bursa de la New York, urmează să investească 35,2 milioane de dolari într-un start-up franțuzesc care dezvoltă tehnologii de inteligență artificială.

UiPath va primi direct acțiuni în startup-ul francez și, suplimentar, va lua obligațiuni convertibile.

ULTIMA ORĂ Grupul francez Gameloft închide studioul din Cluj, toți angajații vor fi concediați CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Grupul francez Gameloft închide studioul din Cluj, toți angajații vor fi concediați

Startup-ul în care investește UiPath apare în documente drept H.AI. Publicația britanică Sifted.eu scrie însă că startup-ul franțuzesc se numește Holistic și a fost fondat la începutul anului 2024, de un grup de IT-iști, printre care Karl Tuyls, Laurent Sifre și Julien Perolat, care activează în cadrul companiei de inteligență artificială Google DeepMind.

În prezent, la nivel global, UiPath are circa 4.000 de angajați. Compania cu sediul central la New York a raportat venituri totale de 1,3 miliarde de dolari și pierderi de aproape 90 de milioane de dolari, în ultimul an fiscal.

Valoarea de piață a UiPath este cotată la 11 miliarde de dolari.

Fondată în anul 2005, la București, sub numele de DeskOver, de Daniel Dines și Marius Tîrcă, UiPath este considerată lider mondial în producția de automatizări software (RPA). Această tehnologie preia sarcinile repetitive ale angajaților din diverse firme și instituții.

viewscnt
Afla mai multe despre
uipath
inteligență artificială